În urmă cu câțiva ani, vacanțele de Paște erau aproape standard: câteva oferte, câteva zboruri charter ce puteau fi numărate pe degetele de la o mână, respectiv câteva autocare către Grecia. Astăzi, turiștii au instrumente noi de care se pot folosi pentru acest tip de vacanță, iar oferta turoperatorilor este mult mai variată.
Mulți dintre cei care își rezervau concediul în străinătate în intervalul care cuprindea sărbătorile pascale erau (și sunt și în prezent) persoane cu vârsta medie de peste 50 de ani, care optau pentru țările ortodoxe și Israel. Nu prea aveau alternativă din punctul de vedere al tarifelor, iar pachetul ajungea, mai mereu, la o sumă cuprinsă între 600 și 800 de euro.
Astăzi, acest segment a descoperit produsul numit „senior voyage“, iar peste 50% dintre cei care au ales o ofertă pentru Paște au făcut-o prin intermediul acestui program, care le permite rezervări chiar și la tarife cu 50% mai mici decât ofertele-standard. „Cine a fost inspirat a achiziționat prin intermediul programelor de seniori săptămâna care include și Paștele, iar anul acesta oferta a fost foarte variată: Israel, Cipru, Sicilia, Napoli, Costa Brava, Costa del Sol.
Cu doi seniori este foarte ușor să mai plece un cuplu tânăr în concediu“, spune Ciprian Enea, consultant Best Tourism, menționând că pachetele pentru Paște în aceste destinații au fost achiziționate la tarife cuprinse între 250 și 350 de euro, plus taxe moderate. Avantajul este că acești turiști beneficiază de cazare la unități de trei și patru stele, pensiune completă, ­excursii opționale etc.
Pentru restul turiștilor, pachetele pornesc de la 450-500 de euro pentru o săptămână, cel mai adesea cu mic dejun inclus și masă festivă în noaptea Învierii. Și pentru acest segment, cele mai căutate destinații sunt Ierusalim și Roma (în special în rândul catolicilor).  Lista este întregită de Grecia și Cipru.
Vacanțe de 10-15 mil. euro
De Paște, câteva zeci de mii de români optează pentru un concediu în străinătate, cheltuiala medie pe cap de turist fiind de 500 de euro pentru această vacanță. Potrivit unei estimări Capital, românii cheltuie 10-15 milioane de euro pentru această ieșire. 
Întrebați cu privire la prețurile pachetelor pentru primul concediu important al anului, re­prezentanții agențiilor au afirmat că tarifele sunt similare celor de anul trecut, cu mici diferențe, în plus sau în minus, la oferta hotelierilor. „Turiștii caută vacanțe bine împachetate, cu anumite facilități, vacanțe complexe și complete“, explică Enea. „Față de 2007, 2008, acum avem rezervări și cu șase luni înainte, iar românul începe să aibă mentalitate de turist profesionist. Criza ne-a ajutat să fim mai buni cunoscători“, adaugă el.
Reprezentanții industriei au constatat că vacanța de Paște pe segment city break se cumpără cu șase-șapte luni înainte, în timp ce pachetele charter încep să fie achiziționate abia sfârșitul lunii ianuarie. Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), anumite pachete au fost deja epuizate, iar altele, pe destinații precum Israel, au fost achiziționate în proporție de 70%-80%.

Din oferta agențiilor

Israel Cine dorește să ajungă în Țara Sfântă va plăti 435 de euro. Pachetul include transportul cu avionul, 6 nopți cazare la un hotel de 4 stele, în regim demipensiune, excursie de jumătate de zi la Tel Aviv (ofertă Eximtur).  

Roma Pachetul costă 385 de euro. Pachetul include 4 nopți de cazare cu mic dejun la un hotel de 4 stele, transportul cu avionul și tur de oraș (ofertă Paralela 45)

Grecia Un pachet cu transport cu autocarul costă 130 de euro. Sunt incluse 4 nopți de cazare la hotel de 3 stele, cu mic dejun (ofertă Europa Travel).