Comunitatea „R.I.P – Colectiv” anunta organizarea unui protest in Piata Victoriei, pe 30 octombrie, zi in care se implinesc 3 ani de la tragedia din clubul Colectiv in urma careia si-au pierdut viata 64 de persoane.

Intitulat „Vreau o tara ca afara. Ultimul protest”, mitingul se va desfasura in Piata Victoriei, incepand cu ora 17:00, potrivit paginii de Facebook a evenimentului.

„Au trecut ani, fara nicio schimbare. Au murit oameni, toti au fost afectati pe moment. Suntem condusi de oameni fara suflet, ei fiind modelul nostru, iar noi ii luam ca pe un model pozitiv. Haideti sa schimbam ceva, pentru ultima data”, scriu organizatorii pe reteaua sociala.

Pana acum mii de persoane si-au anuntat participarea. Pe pagina de Facebook a comunitatii se arata ca protestul este unul de rememorare si nu unul care sa instige la „violenta si ura”.