Încă din 2008, când Renault aducea în Europa primul său crossover, Koleos, devenea limpede că grupul francez are în plan intrarea decisivă într-un segment de piață cu care cochetase anterior prin Scenic RX4. Utilizând parțial tehnologia fratelui său nipon, campion în zona 4X4, Nissan, grupul Renault a făcut pe atunci greșeala de a își închipui că un design dezvoltat inițial pentru piețele asiatice poate fi pe placul europenilor. Nu este de uitat nici faptul că, sosiți târziu într-un segment foarte promițător, cel al SUV-urilor, francezii au grăbit lucrurile transformând rapid Samsung QM5 în Renault Koleos. Dovada că graba strică treaba a fost cât se poate de vizibilă odată cu analizarea cifrelor de vânzări, deloc avantajoase pentru cosmopolitul SUV dezvoltat și produs în Coreea cu componente nipone și emblemă franceză.

Captur, micul crossover ajuns pe piața europeană în 2013, a dovedit că fracenzii au învățat din greșeli, iar Kadjar este exponentul clar al eficientizării sinergiilor din Alianța Renault – Nissan.

În privința designului, viziunea olandezului Laurens van den Acker este mai mult decât limpede. „Emoția latină” transpusă pe un SUV de 4,44 metri are însă un rezultat de tipul „love it, or hate it”, iar în timpul testului realizat de Capital reacțiile doveditoare ale oamenilor de pe stradă au fost cât se poate de ușor de cuantificat. Fără doar și poate crossoverul Renault are un design european prin care se distanțează radical de ciudatul Koleos, iar asta se vede deja în cifrele de vânzări promițătoare. În interior, spațiul surprinzător de mare dedicat pasagerilor și planșa de bord simplă și cu detalii futuriste sunt primele elemente care atrag atenția. E drept că, intrând în detalii, nu poți trece ușor cu vederea suprafețele mari din plastic, îmbinările nu tocmai reușite din zona inferioară a bordului și, mai ales, evidenta încercare de a „controla” costurile. Odată ce pui însă în funcțiune vehiculul, micile artificii moderniste precum ceasurile de bord, posibilitatea de a schimba nuanțele și configurația afișajului și sistemul R-Link 2 te fac să uiți rapid micile scăpări ale designerilor și inginerilor. Iar după primii kilometri parcurși, comportamentul mașinii transformă reținerile în entuziasm. Pentru un vehicul cu tracțiune integrală nepermanentă, o greutate de peste 1.600 kg și o lungime de 4,44 metri, consumul este surprinzător de redus. De altfel, la acest capitol, Kadjar este un adevărat campion al segmentului. Dotat cu un propulsor diesel de 1.6 litri care dezvoltă 130 CP și cutie de viteze manuală cu șase trepte, vehiculul afișează un consum mixt raportat de producător de 4,9 litri / 100 km. Culmea, unul destul de apropiat de valorile obținute de noi după parcurgerea a mai bine de 700 km (5,7 l / 100 km) atât pe autostradă, drumuri virajate de munte acoperite parțial cu zăpadă și străzi aglomerate din București, Sibiu și Brașov. E drept că în multe zone am preferat să selectăm modul 2WD eliminând tracțiunea integrală sau modul „Auto” care ar fi crescut probabil consumul la peste 6 l / 100 km.

Frate declarat al lui Nissan Qashqai, dar mai lung decât acesta cu 7 cm, Renault Kadjar pierde puțin din aura sa de campion din cauza unui comportament rutier destul de „dezlânat”. Dacă micile obstacole din asfalt sunt depășite fără mari vibrații grație unei suspensii orientate către confort, iar pe drumuri neamenajate tracțiunea integrală își face pe deplin datoria, virajele șoselelor montane abordate mai agresiv pun în dificultate atât sistemul de direcție cât și pe cel de suspensie. E drept că în ciuda tangajului destul de accentuat Kadjar păstrează trasa impusă de șofer, însă balansul nu este deloc plăcut pentru pasageri. Din acest punct de vedere, Qashqai pare mult mai bine proporționat și cu o suspensie mult mai atent reglată.

Revenind la atuul principal al lui Renault Kadjar, costurile, trebuie spus că pe lângă un consum „prietenos”, al dieselului de 1.6 litri, nici prețul de achiziție nu este de speriat. Mai ales dacă compari mere cu mere. În varianta testată, vehiculul are un preț de catalog de 23.450 de euro, sub mulți dintre competitorii direcți. Lipsa unui motor mai puternic în gamă și sistemul destul de rigid de configurare – atent stabilit pentru a nu concura cu Qashqai – pot fi deranjante, însă Renault Kadjar rămâne o ofertă cât se poate de interesantă în zona SUV-urilor compacte.

Acest articol a fost publicat în al doilea număr al revistei Capital, din 11-17 ianuarie 2016