După ce au anunțat măsuri similare în Germania și Marea Britanie, oficialii grupului Volkswagen au decis să își extindă programul de „trade-in” pentru vehicule și în Franța. Măsură costisitoare menită să îmbunătățească imaginea grupului german după scandalul Dieselgate, acest program prevede cumpărarea de mașini vechi în schimbul uneor prime consistente care urcă, în funcție de model, până la 10.000 de euro. Desigur, cu condiția ca deținătorii de mașini intrați în program să achiziționeze un vehicul Volkswagen nou, eventual hibrid sau electric.

Conform presei franceze, bonusurile de „trade-in” variază în funcție de prețul modelului nou cumpărat. Astfel, dacă pentru un Up! nou pot fi acordați 2.000 de euro, iar pentru un Polo 3.000 de euro, pentru un Passat GTE prima se ridică la 8.285 de euro. Condiția principală pentru a putea intra în program este predarea unui vehicul cu motor diesel cu norma de poluare Euro 1 – Euro 4 (produs înainte de 2011), iar prima se aplică atât pentru achiziționarea unui model nou cu bani „cash”, cât și pentru contracte de leasing.

Cea mai mare sumă acordată de Volkswagen, 10.000 de euro, este aferentă achiziționării unui model Multivan.

Sumele oferite de germani suplimentează programul guvernamental francez de întinerire a parcului auto. Din nefericire, în România nu există în prezent o astfel de inițiativă a importatorului Volkswagen, iar primele de casare consistente, oferite deja de Guvern prin programele Rabla și Rabla Plus, nu impun o măsură similară a producătorului german. În schimb, alte două grupuri germane, BMW și Daimler, au anunțat măsuri proprii de susținere a vânzărilor de mașini noi după cum Capital a anunțat încă de la jumătatea lunii septembrie.

Iată primele oferite de Volkswagen în Franța: