Întrebat dacă s-a întâlnit în 2007 cu Traian Băsescu, Mircea Geoană a răspuns iniţial evaziv: ‘Cine ştie ce întâlniri au fost în perioada respectivă’.

‘Nici stilul de vorbire şi nici ceea ce este acolo nu pare să fie veridic’, a spus Geoană, adăugând că ambasada americană trebuie să confirme sau să infirme existenţa şi veridicitatea acestor informări.

Ulterior, Mircea Geoană a confirmat însă că a avut o întâlnire cu Traian Băsescu. ‘Întâlnirea de la Cotroceni, pe aceasta mi-o aduc aminte şi pot să confirm că a fost o discuţie în acest timp’, a spus Geoană.

La rândul său, senatorul UDMR Verestoy Attila, care a fost inclus printre oligarhii României în documentele WikiLeaks, a spus că telegramele respective nu sunt altceva decât extrase din presă.

‘Să ştiţi că nu am văzut niciun rând care să nu fi apărut în presă, la vremea respectivă. Eu, cel puţin, nu am stat la taclale, mese sau bârfe cu vreun reprezentant sau demnitar al vreunei ambasade. (…) Sunt inclus, de douăzeci de ani în diferite topuri. Sunt printre oamenii care fac ceva în această ţară şi mă bucur că fac parte dintre aceşti oameni’, a afirmat Verestoy.

‘Cine e WikiLeaks?’, a replicat un alt politician inclus printre oligarhii României, preşedintele fondator al PC, senatorul Dan Voiculescu, adăugând că nu se numără printre oamenii care conduc România.
Citește și  Wikileaks: Bani şi politică: cine deţine, în realitate, România?