Vlad Voiculescu a fost prezent la premierea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a Coaliţiei România Respiră şi a deputatului Aurelia Cristea, iniţiatorul Legii privind fumatul în spaţiile publice. 

"(…) Foarte important este că suntem aici pentru a recunoaşte meritele câtorva dintre noi care au promovat interzicerea fumatului în spaţii publice. (…) Ce vedeţi astăzi aici este întruchiparea democraţiei participative, înţelegând prin asta participarea activă a societăţii civile mai ales în elaborarea politicilor publice, mai ales în domeniul sănătăţii. Şi pentru ca acestea să fie prioritare pe agenda publică este nevoie de angajament politic, bineînţeles. Asta în contextul modificărilor ce se doresc aduse la Legea de interzicere a fumatului în spaţii publice. Am încredere că Parlamentul României va lua decizia corectă şi va face tot ce îi stă în putere pentru a susţine rolul prevenţiei pentru sănătatea tuturor", a spus ministrul, citat de Agerpres. 

În acest context, Vlad Voiculescu a arătat că în fiecare an în România mor din cauza fumatului aproximativ 40.000 de persoane, dintre care 5.000 din cauza fumatului pasiv. 

"Mâine este Ziua Mondială fără Tutun. Ca să punem lucrurile în perspectivă, fumatul pasiv ucide de trei ori mai mulţi oameni decât toate accidentele de circulaţie. De asemenea, ca să întregim imaginea, trebuie să ştim că 40% dintre cei afectaţi de fumatul pasiv sunt tineri. Trebuie să ştim că jumătate dintre tinerii care fumează au început să fumeze înainte de a împlini vârsta de 12 ani", a adăugat ministrul.