CITEŞTE ŞI

Eveniment

VIRUSUL ZIKA Impactul economic ar putea fi de 3,5 miliarde de dolari, conform Băncii Mondiale

Autor: |

Impactul economic al răspândirii rapide a virusului Zika în America Latină şi în zona Caraibelor este posibil să ajungă la 3,5 miliarde de dolari în acest an, însă ar putea urca peste această cifră în cazul în care nu este prevenită înmulţirea ţânţarilor care transmit virusul, a declarat joi Banca Mondială citată de agenţia DPA.

În întreaga regiune, estimarea iniţială a impactului economic se ridică la un "modest" 0,06 la sută din produsul intern brut (PIB) anual, însă poate fi de peste 1 la sută din PIB în unele ţări, în special în insulele din Caraibe care sunt foarte dependente de turism, a afirmat agenţia cu sediul la Washington.

"Analiza noastră subliniază importanţa unor acţiuni urgente pentru stoparea răspândirii virusului Zika şi pentru protejarea sănătăţii şi bunăstării oamenilor din ţările afectate", a declarat presedintele Bancii Mondiale, Jim Yong, el însuşi medic şi expert în domeniul sănătăţii publice.

Banca Mondială a declarat că estimarea economică iniţială "s-a bazat pe un răspuns rapid, bine coordonat internaţional, împotriva virusului Zika", scrie DPA.

Autorităţile medicale, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), suspectează încă o posibilă legătură între infectarea cu virusul Zika la femeile însărcinate şi microcefalie, un defect congenital al creierului copilului care se naşte cu o cutie craniană cu dimensiuni anormal de mici.

Simptomele la alţi pacienţi sunt considerate a fi de cele mai multe ori minore, dar dacă alte riscuri majore vor apărea în urma infectării cu acest virus încă puţin cunoscut, costurile ar putea creşte, a afirmat Banca Mondială.

Agenţia a spus că va elibera 150 de milioane de dolari pentru a ajuta la lupta împotriva virusului Zika în America Latină şi în Caraibe, în funcţie de nevoile imediate ale fiecărei ţări.

Banii includ plata echipelor de experţi tehnici care urmează să fie trimise în zonele afectate. Banca Mondială va susţine de asemenea răspunsul împotriva virusului Zika inclusiv prin campanii de sănătate publică, de control al vectorului îmbolnăvirii, de urmărire a evoluţiei pacienţilor şi de îngrijirea în timpul sarcinii şi în perioada postnatală, precum şi de promovare a accesului la planificarea familială, enumeră agenţia DPA.

SURSA: Agerpres

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.