Potrivit acesteia, VIG anticipează şi o creştere a primelor brute şi a profitului pentru operaţiunile din România în 2018. În anul 2017, cele trei companii locale de asigurări controlate de VIG, respectiv Asirom, BCR Asigurări şi Omniasig, au raportat prime brute subscrise de 506,5 milioane de euro, în uşoară scădere de 5% faţă de 2016, şi un profit 6,2 milioane de euro, în creştere cu 75% faţă de anul 2016. 

"România este o piaţă importanta pentru VIG şi ne aşteptăm ca rezultatele companiilor locale pentru 2018 să înregistreze un ritm de creştere similar cu cel al grupului. Succesul nostru din 2017 se datorează aplicării în mod sistematic a strategiei proprii de business. Am fost prima companie din Austria care s-a extins spre est după 1989, pentru a valorifica potenţialul Europei Centrale şi de Est. Am intrat pe aceste pieţe cu intenţia de a rămâne, având o viziune pe termen lung, indiferent de evoluţiile economice pe termen scurt", a afirmat Elisabeth Stadler, citat de Agerpres. 

În ceea ce priveşte primele brute subscrise, acestea au ajuns la 9,386 miliarde euro, înregistrând o creştere semnificativă de 3,7% comparativ cu anul precedent. Excluzând produsele de asigurare de viaţă cu primă unică, VIG a înregistrat o creştere chiar mai accelerată a primelor subscrise, de 6,2%. 

Cu excepţia asigurărilor de viaţă cu primă unică, toate liniile de business au înregistrat creştere. Ratele de creştere a primelor brute subscrise au fost semnificative în special în Slovacia (+10,6%), Ungaria (+10%), Bulgaria (+9,8%), Polonia (+8,2%) şi Republica Cehă (+4,9%). 

"Prioritatea pentru anul 2018 rămâne subscrierea profitabilă. Nu putem încă anunţa datele financiare pentru primul trimestru, dar putem spune că suntem mulţumiţi de evoluţia companiilor locale în această perioadă", a menţionat Judit Havasi, membră a Consiliului Director al Vienna Insurance Group, responsabilă pentru piaţa din România. 

Vienna Insurance Group (VIG ) este cel mai mare asigurător din Europa Centrală şi de Est, care controlează în România companiile de asigurări Asirom, BCR Asigurări şi Omniasig.