'Dacă încrederea nu este stabilită, dacă nu este prezentat niciun program de reforme credibile', o ieşire din zona euro 'nu poate fi exclusă', a declarat Dombrovskis la sosirea sa la Bruxelles pentru reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro.

Anterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că îşi doreşte să evite o ieşire a Greciei din zona euro şi că 'este momentul să se revină la masa negocierilor'.

Juncker a făcut de asemenea apel la 'găsirea unei soluţii', într-un discurs susţinut în Parlamentul European la două zile după ce grecii au respins prin referendum propunerile de acord ale creditorilor internaţionali – UE, BCE şi FMI.