În categoria de cercetare avansată și educație sunt incluse 12 instituţii de învăţământ superior din România, dintre care patru sunt din Bucureşti: Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" și Universitatea Politehnică.
În această categorie au mai intrat trei universități din Iași (Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" și Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi"), patru din Cluj ("Babeş-Bolyai", Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" și Universitatea Tehnică) și Universitatea Politehnică din Timișoara.
Potrivit ministrului Educaţiei, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor fi alocate universităţilor din această categorie.
"Este datoria noastră să le spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor lor, angajatorilor, la ce pot să se aştepte de la universităţile României. Cred că astfel facem un mare pas înainte pentru recredibilizarea universităţilor din România în faţa partenerilor din Uniunea Europeană”, a declarat ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.
În categoria universitătilor de educație și cercetare științifică au intrat, printre altele, Universitatea "Ovidius" din Constanţa, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti,  Universitatea de Vest din Timişoara și Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
Ca universităţi de educaţie şi creaţie artistică au fost incluse în clasament Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş.
În categoria universităţi centrate pe educaţie sunt curprinse instituţiile private, dar şi universităţi de stat.  Instituţiile de învăţământ superior particulare, printre care Româno-Americană, "Titu Maiorescu", "Hyperion", toate din Bucureşti sau "Apollonia" din Iaşi, sunt plasate printre universităților centrate pe educație.
Toate datele raportate de universităţi sunt publice şi pot fi accesate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
"Este un demers foarte util atât studenţilor cât şi angajatorilor. Pentru că un student va şti exact, în funcţie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, va şti exact care este direcţia spre care se va orienta. Pentru prima dată, acum vom avea o situaţie clară, o oglindă reală a situaţiei din sistem, în spatele căreia vor sta cifre, nu poveşti, nu interese politice. Ajutăm sistemul să evalueze pe palierere pe care trebuie să se evalueze", a spus Funeriu.
Potrivit Hotărârii de Guvern din aprilie 2011, pentru anul universitar 2011 – 2012, cifra de şcolarizare pentru ciclul universitar de licenţă va fi de 62.850, pentru învăţământul universitar de master sunt 35.600 de locuri , iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri.