Potrivit unui comunicat remis ieri de MFP, miniştrii de Finanţe din România, Franţa, Germania, Italia şi Spania au semnat, în cadrul reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), un document prin care solicită Comisiei Europene (CE) prezentarea unei soluţii care să conducă la stabilirea unui impozit armonizat pe cifra de afaceri generată în statele membre UE de către companiile din domeniul tehnologiilor digitale, în locul impozitului pe profit care se aplică în prezent.

„Miniştrii finanţelor şi economiei din Uniunea Europeană au dezbătut provocările internaţionale privind impozitarea întreprinderilor în contextul economiei digitale. Uniunea Europeană trebuie să facă paşi importanţi, în sensul unei reforme mai ample a normelor fiscale internaţionale care să depăşească deficienţele legislative în acest domeniu. Ministrul Ionuţ Mişa a semnat alături de miniştrii de Finanţe ai Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei documentul care solicită Comisiei prezentarea unei soluţii care să conducă la stabilirea unui impozit armonizat pe cifra de afaceri generată în statele membre UE de companiile din domeniul tehnologiilor digitale, în locul impozitului pe profit care se aplică în prezent. Ulterior mai multe state membre s-au alăturat acestei iniţiative. Vor fi continuate lucrările pe acest subiect la nivelul Consiliului în vederea adoptării unor concluzii ale Consiliului în luna decembrie a.c., iar Comisia va pregăti o propunere legislativă”, se arată în comunicatul remis de MFP. 

Potrivit sursei citate, alte teme importante de pe agenda reuniunii au vizat măsurile necesare pentru aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare. În acest sens, discuţiile s-au axat pe posibilele soluţii de maximizare a eficacităţii finanţelor Uniunii Europene, mai ales că la nivel comunitar se consideră că este necesară identificarea unui echilibru între responsabilităţile naţionale privind politica economică şi financiară şi necesitatea manifestării de solidaritate europeană. 

Miniştrii de Finanţe prezenţi la ECOFIN au discutat, de asemenea, despre Uniunea pieţelor de capital, în contextul noilor evoluţii tehnologice în domeniul IT în prestarea de servicii financiare, precum şi despre Uniunea Vamală, prin prisma eficienţei costurilor şi sustenabilităţii sistemelor IT. 

Ministrul român al Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a participat, în perioada 15-16 septembrie 2017, la reuniunea informală a ECOFIN.

Sursa: Agerpres