PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Imobiliare

Ultimele două turnuri de lângă AFI Cotroceni sunt aproape gata. Vor aduce circa 12,6 mil. euro pe an

Autor: Alexandru Urzică | marţi, 19 ianuarie 2016 | 2 Comentarii

Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian AFI Europe va recepţiona peste două săptămâni ultimele două clădiri de birouri care flanchează mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti. Jumătate din suprafaţa celor două imobile este deja ocupată.

Odată închiriate integral, cele două proprietăţi împreună cu celelalte trei turnuri deja funcţionale vor aduce proprietarului venituri anuale de 12,6 mil. euro, calculate de Capital la o chirie medie de 15 euro/mp/lună.

Compania Cameron, unul dintre chiriaşii din AFI Park 1, se va extinde şi îşi va muta birourile în AFI Park 4&5. SII România, o companie specializată în oferirea de servicii şi soluţii tehnologice pentru firme medii şi mari, a închiriat 3.000 mp la etajul zece al celor două clădiri de birouri, în timp ce o suprafaţă de 3.000 mp va fi ocupată de un nou jucător important pe piaţa de IT&C din România, potrivit informaţiilor comunicate de proprietar.

Adiţional, câteva mii de metri pătraţi sunt preluaţi de către ORTEC Central & Eastern Europe, sucursala regională a companiei olandeze ORTEC, specializată în soluţii software pentru planificare avansată şi optimizări. Parterul va fi ocupat de restaurantul italienesc “Trattoria Uno”, care se află lângă “Tucano Café” şi un showroom al “Pinum Doors & Windows”.

AFI Park include cinci clădiri de birouri de clasa A, cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 70.000 de metri pătraţi, aflate în proximitatea centrului comercial AFI Palace Cotroceni (82.000 mp închiriabili).

AFI Europe a demonstrat în ultimii ani că băncile sunt dispuse să reînceapă creditarea investiţiilor în piaţa imobiliară. Fără acces direct la banii strânşi pe bursă, cum au principalii săi concurenţi, AFI Europe s-a bazat numai pe bănci pentru a se dezvolta în România. Într-o perioadă scurtă de timp, compania a acumulat datorii de peste 300 mil. euro, la active operaţionale cu o valoare dublă. 

În vara anului 2014, compania a semnat un acord de finanţare în valoare de 220 mil. euro cu consorţiul de bănci format din Deutsche Pfanbriefbank, Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank pentru refinanţarea centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti; toamna, a mai obţinut un credit de 32 mil. euro de la BCR pentru finalizarea clădirilor de birouri AFI Park 2 şi 3, la care se adaugă încă un împrumut de 13,4 mil. euro accesat la UniCredit Bank Austria pentru AFI Park 1. Pentru dezvoltarea mallului AFI Palace Ploieşti, compania a luat un credit de 31,92 mil. euro de la Raiffeisen Bank International Viena şi subsidiara Raiffeisen Bank Bucureşti, iar recent a suplimentat împrumutul cu alte 6 mil. euro.

Pe lângă aceste credite asociate unor proprietăţi funcţionale, AFI Europe a mai accesat vara trecută o finanţare de 39 mil. euro de la Bank Leumi România pentru finalizarea construcţiei ultimelor două clădiri de birouri din AFI Park.


SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.