'Ar fi foarte important ca Germania să-şi dezvolte investiţiile publice, să stimuleze cererea şi să reducă excedentele comerciale excesive, care fac rău vecinilor săi europeni. În cadrul acestui obiectiv, o schimbare de politică salarială este indispensabilă din punct de vedere al Comisiei', a explicat comisarul european într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt.

'Creşterea salariilor a rămas în urmă în raport cu evoluţia productivităţii' în ultimii peste 10 ani în Germania, a afirmat comisarul european. ''Ar fi de preferat dacă salariile ar creşte în paralel cu productivitatea'', a adăugat el.

Dezbaterea privind o creştere a salariilor a fost recent reluată în Germania. Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a apreciat îndeosebi că salariile au o marjă de progresie de 3% într-o ţară în care în unele locuri 'ocuparea forţei de muncă este aproape deplină'.

Germania a aplicat o politică a salariilor mici în decursul anilor, un factor determinant pentru competitivitatea întreprinderilor.

Într-o zonă euro încă în criză economică, ideea a obţinut teren în rândul unor europeni, potrivit cărora toţi ar avea de câştigat de pe urma creşterii salariilor germane, corectând diferenţa de competitivitate şi stimulând puterea de cumpărare a gospodăriilor în cea mai mare piaţă din zonă.

Franţa este obişnuită cu apeluri în acest sens, ultimul fiind din partea preşedintelui François Hollande. Retorica are şi ea partizanii săi în Germania, în special la social-democraţi, în legătură cu legea privind salariul minim, ce urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015.AGERPRES