Uniunea Europeană riscă să-şi piardă credibilitatea şi să contribuie la instabilitatea politică în Balcani în cazul în care nu ia măsuri pentru a le oferi ţărilor din regiune perspectiva aderării, a declarat duminică ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, citat de Financial Times în ediţia online.

Într-un interviu acordat Financial Times, Carl Bildt, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a avertizat că formaţiunile naţionaliste ar putea câştiga teren în detrimentul forţelor politice proeuropene în unele foste republici iugoslave fără o perspectivă clară a intergării.

Croaţia şi Macedonia sunt singurele ţări din regiune care şi-au depus candidatura oficial pentru accederea la statutul de membru, însă, în privinţa Croaţiei, negocierile de aderare sunt blocate din cauza unui diferend frontalier cu Slovenia, care a aderat în 2004 la UE, în vreme ce Macedonia nu a demarat încă negocierile.

În restul regiunii, Albaniei, Bosniei-Herţegovina, Kosovo, Muntenegrului şi Serbiei le este recunoscut dreptul de a adera la Uniunea Europeană, dar fiecare trebuie să îndeplinească mai multe condiţii înainte de a fi declarate candidate oficiale.

Potrivit lui Bildt, Uniunea Europeană ar putea să profite de contextul din Serbia, cea mai puternică ţară din regiune, unde formaţiunile proeuropene şi-au continuat ascensiunea odată cu realegerea lui Boris Tadici în funcţia de preşedinte în februarie 2008. „Dacă impulsul european este prea slab sau pe cale de a dispărea, există riscul ca alte forţe să preia conducerea. Acest lucru nu se aplică doar Serbiei”, a precizat Bildt. „În timp, acest lucru va fi negativ şi va afecta, fără îndoială, considerabil credibilitatea Uniunii Europene(…)”, a adăugat el.

SURSA: Mediafax