Oficialii UBER au declarat, pentru Capital, că nu au în vedere o majorare de tarife pentru Bucureşti, însă nu exclud ca preţurile să crească sau să scadă în funcţie de cerere. „În acest moment nu avem în plan să modificăm tarifele, dar nu excludem o modificare în viitor. La UBER, urmărim în primul rând raportul între cerere şi ofertă şi luăm decizia de a mări sau de a scădea tarifele pentru a menţine un echilibru”, a declarat pentru Capital Alexandra Corolea, purtător de cuvânt UBER România. 

Răspunsul UBER vine după ce astăzi, tarifele taximetriştilor au crescut de la 1,4 lei pe kilometru, la 1,7 lei pe kilometru. Doar două firme de taxi au majorat tariful de la 1,39 la 1,69 și 1,70 de lei. Începând de astăzi, până pe 20 octombrie, toate companiile vor avea tarife majorate. Măsura, care ar fi trebuit aplicată de la 1 octombrie, a fost amânată din cauza numprului mare de mașini, respectiv câteva mii. Companiile care au acum tarife de peste 1,70 lei/km nu vor majora aceste costuri odată cu societăţile care vor trece, până pe 20 octombrie, de la 1,39 la 1,70 lei/km.