În mod evident şi previzibil, tot mai mulţi contribuabili au dorit „să muşte din fructul interzis“, adică, mai direct spus, să se sustragă de la înregistrarea şi plata taxei în cauză. În acest context, urmând demersurilor legislative din a doua jumătate a anului 2010, în ultimele două luni au apărut alte acte normative care au rolul (nota bene!) de a limita accesul sau acţiunea pe piaţă a unor potenţiale firme specializate în „vânzarea de TVA“. Mă refer aici la O.U.G. nr. 49/2011 (privind aplicarea taxării inverse pentru livrările naţionale ale unor cereale şi plante tehnice) şi la O.M.F.P. nr. 1.984/2011 (care, pe fond, vine cu cerinţe formale suplimentare, de natură procedurală, ce trebuie îndeplinite de contribuabilul care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, fără a depăşi efectiv plafonul valoric de 35.000 euro al cifrei de afaceri). În mod cert, efectele generate nu pot fi decât benefice, deşi respectivele acte normative sunt perfectibile – spre exemplu, O.M.F.P. nr. 1.984/2011 ar fi trebuit să conţină unele prevederi referitoare la reconfirmarea validităţii codului de TVA în cazul acelor firme, deja înregistrate în scopuri de TVA, care „schimbă regulile în timpul jocului“ (a se citi sediul social, punctele de lucru, asociaţii/ administratorii sau obiectul de activitate, după obţinerea codului RO). Desigur, o să-mi spuneţi că legislaţia se poate îmbunătăţi, important e „să se facă“ şi „să se vrea“. Aşa şi e, dar, în acelaşi timp, reafirm că e benefic ca, dacă tot se modifică atât de des legislaţia fiscală, măcar modificările aduse să vizeze obţinerea unor efecte utile de ansamblu şi în mod corelativ, nu fragmentat doar pe anumite paliere…
Ca să justific titlul articolului, nu pot să nu amintesc şi Decizia nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale, care vine să clarifice modul de calcul al taxei în cazul vânzărilor de imobile între persoane fizice. Şi „clarifică”, nimic de zis, numai că nu ţine seama de prevederile pct. 23 alin. (1) din Normele de aplicare! Ceva de genul: e ca voi, dar cum vrem noi! În plus, citind respectiva decizie, mi-e neclar un lucru: aceasta clarifică sau legiferează pe fond? Prevăd însă că instanţele de judecată vor da un răspuns, şi asta cât de curând… Cât despre Ordinul nr. 2.017/2011, referitor la îmbunătăţirea procedurii de rambursare a TVA, numai de bine; chiar cred că poate aduce un plus în această direcţie.

În final, devin un susţinător al modificării legislaţiei fiscale pe linie de TVA, dar demersul meu are la bază un „scop nobil”. Aş dori ca respectivele potenţiale modificări să vină cu un răspuns şi la următoarea întrebare: cum calificăm transferul de active din cadrul operaţiunilor de reorganizare (fuziuni şi divizări), din punctul de vedere al bazei de impozitare a taxei? Având în vedere „labilitatea“ criteriilor menţionate în cuprinsul Normelor de aplicare ale art. 128 alin. (7) Cod fiscal, frontiera dintre „transfer de active“ şi „livrare de bunuri“ este extrem de fragilă şi, în consecinţă, riscul retratării fiscale (în cazul cedentului activelor) este foarte mare, în special raportat la evaluarea intenţiei primitorului activelor.

Deşi e adevărat că „substanţa economică“ a tranzacţiei „joacă“ un rol esenţial, la baza raţionamentelor dvs., trebuie să aveţi, totuşi, în vedere şi faptul că directivele europene în materie pun accentul pe neutralitatea taxei, iar noi, vrem nu vrem, suntem în Uniunea Europeană şi ne supunem regulilor ei.

Dragoş Pătroi, managing partner DRP TAX WIZARDS