Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Banci

Tudose către Mișa: Dacă băncile sunt nervoase, eu vă felicit. Poate vor plăti şi impozite

Autor: | | 0 Comentarii

Premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, că prin modificările care vizează Codul fiscal a reuşit să enerveze mai multe sucursale ale unor bănci, care le-au dat liber angajaţilor pentru a participa la protestul desfăşurat miercuri în faţa Palatului Victoria.

"Felicitări, domnul ministru Mişa, pentru alocuţiunea de la început. Tocmai am aflat acum că sunt nişte sucursale ale unor bănci care au dat liber angajaţilor pentru a putea participa la mitingul din faţă. Deci, sunteţi pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase pe chestia asta, eu vă felicit. Poate o să plătească şi impozite", a declarat Tudose la începutul şedinţei de guvern. 

Totodată, şeful Executivului s-a referit şi la un alt protest: "Am apreciat, cu ghilimele de rigoare, un protest al unor români susţinuţi de conducere care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul. Superb. Nu mai merge". 

La începutul şedinţei, prim-ministrul Tudose a anunţat că pe ordinea de zi se află o serie de modificări ale Codului fiscal, precizând că Executivul doreşte să introducă nişte măsuri "foarte ferme" în ceea ce priveşte externalizarea profitului. 

"Vă spun care este părerea mea şi a unora dintre colegii mei despre inflamarea excesivă a opiniei publice. Nu este vorba despre trecerea contribuţiilor - acolo şi sindicate, şi patronate, care până mai deunăzi erau foarte în regulă cu trecerea contribuţiei, s-au inflamat după ce Guvernul doreşte să introducă nişte măsuri foarte ferme în ceea ce priveşte externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislaţia românească o directivă europeană, precum şi alte măsuri pe care noi considerăm că e bine să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul, adică să avem şi noi nişte bani din care să facem Educaţie, Sănătate şi Infrastructură. În acest sens, s-au inflamat nişte multinaţionale, dar, din fericire, înţeleg că au înţeles că nu e cazul, că finalul va fi acelaşi", a spus Tudose. 

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro