"Nu fac eu evaluări de parcurs. (…) Să vedem forma finală a proiectului, astfel cum iese din comisie şi în momentul acela vă voi da un punct de vedere. (…) Când proiectul de lege, aşa cum este el, în stadiul respectiv, pleacă din comisia specială şi se duce la prima Cameră, la Camera Deputaţilor, nu necesită avizul Ministerului Justiţiei. Prin urmare, din comisie, el nu vine la Ministerul Justiţiei spre avizare. Pleacă din comisia specială şi se duce la Camera Deputaţilor. Noi nu dăm un aviz final, pentru că tehnica legislativă nu prevede", a precizat ministrul, într-o declaraţie acordată presei, luni, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă e de acord cu modificările adoptate în comisia specială, el a replicat că la fiecare şedinţă este prezent un secretar din Ministerului Justiţiei, care exprimă un punct de vedere în raport cu fiecare aspect supus dezbaterii.

În ceea ce priveşte manifestaţiile organizate duminică în mai multe oraşe din ţară, ministrul a spus că nu este "cel mai în măsură să facă o evaluare a protestelor", iar analiştii politici pot să decripteze mai bine sensul acestor acţiuni.

În altă ordine de idei, întrebat când va anunţa decizia în cazul procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, a reiterat că acest lucru se va produce până la finele anului.

"Ministrul Justiţiei nu dă verdicte. El propune. (…) Evaluarea pe care o fac eu, ca ministru al Justiţiei, pornind de la raportul pe care l-a întocmit Inspecţia Judiciară, se apropie de final, v-am mai spus asta. În acelaşi timp, nu ţin cont numai de concluziile şi constatările raportului Inspecţiei Judiciare, ci voi integra în ansamblul activităţii. Prin urmare, spuneam că într-un termen scurt, (…) în orice caz anul acesta, şi dacă vreţi vrea, vă voi invita, să nu excludeţi, chiar pe 31 decembrie", a precizat el.