Potrivit deputatului liberal, bugetul MT pentru anul viitor arată că "axioma domnului Tudose (premierul Mihai Tudose, n.r.) Infrastructură – Sănătate – Educaţie, Educaţie – Sănătate – Infrastructură" nu este decât o mare minciună", în condiţiile în care infrastructura primeşte doar 9,1 miliarde de lei, cu 0,87% mai mult decât în 2017. 

La cererea deputatului PNL, Lucian Bode, s-au alăturat şi deputaţii USR Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu, toţi reclamând faptul că PSD a impus trimiterea amendamentelor depuse la proiectul de buget al MT pe 2018 direct la comisiile de buget-finanţe, fără dezbateri prealabile în comisiile de specialitate. 

"Pentru că nu a fost la dezbaterile pe marginea proiectului de buget pe anul 2018 cred că domnul ministru Stroe trebuie să plece din fruntea ministerului. Îi cer demisia public domnului ministru Stroe pentru modul absolut inadmisibil în care domnia-sa, în calitate de ministru al Transporturilor, se raportează la aceste dezbateri. Este inadmisibil să nu fie prezent azi la aceste dezbateri. Ştiind, cunoscând programul dezbaterilor a ales să participe la altă activitate. După cum aţi putut observa, secretarii de stat nu au fost în măsură să răspundă la întrebările noastre, la întrebările parlamentarilor. Mai mult, bugetul Ministerului Transporturilor pentru 2018, aşa cum el a fost adoptat de majoritate, cu un vot peste cât aveau nevoie, arată că axioma domnului Tudose 'Infrastructură – Sănătate – Educaţie, Educaţie – Sănătate – Infrastructură' nu este decât o mare, mare, mare minciună. Infrastructura în 2018 primeşte 9,1 miliarde de lei, cu 0,87% mai mult decât în 2017, iar în ceea ce priveşte fondurile europene nerambursabile, anul trecut bugetul ministerului avea 8,3 miliarde de lei propuse, iar în acest an îşi propun 4 miliarde de lei", a declarat Bode, după terminarea dezbaterilor. 

Acesta a atras atenţia asupra faptului că în bugetul pe 2018 nu a fost alocat niciun ban pentru Autostrada Unirii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, iar Autostrada Transilvania are alocat cu 100 de milioane de euro mai puţin raportat la 2017. 

El a adăugat că are trei mandate de când este în Parlament, iar ministrul de resort nu a lipsit niciodată de la dezbaterile pe proiectul de buget. În plus, întotdeauna amendamentele au fost discutate în şedinţele comisiilor de specialitate şi nu au fost trimise direct la comisia de fond. 

La rândul lor, deputaţii USR Cătălin Drulă şi Ionuţ Moşteanu s-au arătat nemulţumiţi de faptul că s-a votat ca amendamentele să fie trimise direct la comisiile reunite de buget-finanţe, fără dezbateri în comisiile de specialitate, la propunerea preşedintelui Comisiei pentru transporturi şi energie Ionel-Daniel Butunoi (PSD), şi s-au alăturat lui Lucian Bode care a solicitat demisia ministrului Felix Stroe. 

În plus, aceştia au atras atenţia asupra faptului că proiectul de buget al MT pe 2018 taie banii de la şantierele aflate în funcţiune, fapt care va duce la încetinirea sau oprirea lucrărilor la infrastructură. 

"Domnul ministru Stroe înţeleg că nu-şi asumă acest buget, n-a fost prezent la dezbateri. Este un buget care taie banii de la şantiere în derulare. Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost în 2013. Am vrut să discutăm aceste lucruri, am avut amendamente extrem de concrete. Vă dau un exemplu foarte concret: la Varianta de Ocolire Comarnic – centura Comarnic – sunt alocaţi zero lei. În schimb, sunt alocaţi prea mulţi bani la Azuga. Am solicitat să mutăm 3 milioane lei de la Podul de la Azuga la centură. Nu am putut discuta nimic. Majoritatea a făcut un lucru fără precedent să nu ne lase să discutăm amendamentele. Eu i-am simţit pe oamenii ăştia de la PSD. Se uitau în jos la masă, sunt ruşinaţi de ce i-a pus Dragnea să facă. Este ordin pe unitate, aşa cum a fost ieri la Legile justiţiei: avem un calendar accelerat, trebuie neapărat să nu avem niciun fel de dezbatere. Este ruşinos! Dă domnul Dragnea prin decret bugetul, dă prin decret legile, se eliberează prin decret…aia e dictatură, nu e democraţie", a afirmat Cătălin Drulă. 

În altă ordine de idei, acesta a făcut referire la proiectul "ciotului" de 3 kilometri la intrarea în Bucureşti, despre care a afirmat că este subfinanţat prin proiectul de buget al MT. 

"Proiectul Bucureşti – Ploieşti, intrarea în Bucureşti – Ploieşti, cei 3 km. Este singurul pe care am reuşit să îl discutăm, aşa, vociferând. Are alocare de 20 de milioane de lei, dar alocarea necesară este de 80 de milioane de lei. Deci, doar un sfert din necesar, ceea ce înseamnă că acum, în ianuarie, pleacă notificarea către constructor: 'Opreşte lucrările, încetineşte-ţi ritmul, nu termina lucrarea!'. Sebeş- Turda, Lugoj – Deva, cele două mari şantiere de autostradă au o alocare de jumătate din necesarul pe 2018. Repet: nu s-a mai întâmplat de 5 ani acest lucru: să nu se aloce suficienţi bani cât e necesar pentru anul în curs. Toate sunt autostrăzi cu finalizare în 2018", a detaliat Drulă. 

La rândul său, Ionuţ Moşteanu a subliniat că sunt proiecte în derulare, cu contracte semnate, care nu au alocări financiare în 2018, pentru care s-au promis bani la rectificare. 

Pe de altă parte, Cătălin Drulă a menţionat şi faptul că fondurile alocate în 2018 pentru întreţinerea reţelei de drumuri naţionale sunt pentru al doilea an consecutiv la un nivel minim istoric, respectiv jumătate faţă de 2016 şi la o treime faţă de 2015. 

"Consecinţa este că avem acele tratamente cu criblură pe care le-aţi văzut toată vara asta şi le-aţi simţit pe parbrize şi pe capote. La întreţinerea feroviară sunt contracte semnate pentru calea ferată – că şi la calea ferată sunt aceleaşi probleme – şi este nevoie de 300 de milioane de lei în plus doar pentru ce este pe contractele semnate care trebuiau să se deruleze în 2018. Proiectele mari de investiţii de pe calea ferată sunt toate subfinanţate", a atras atenţia Drulă. 

Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor a primit aviz favorabil marţi în şedinţa comisiilor reunite pentru transporturi, în forma transmisă de Guvern. 

Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 11 voturi pentru, 9 împotrivă şi o abţinere. 

Cele 187 de amendamente vor fi trimise în anexă la comisiile reunite pentru buget-finanţe, iar fiecare iniţiator îşi va susţine amendamentul, conform unei propuneri a preşedintelui Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat, Butunoi Ionel-Daniel Butunoi. 

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Maria Magdalena Grigore, bugetul general consolidat al MT pe anul 2018 este în sumă de 9,132 de miliarde de lei credite bugetare, iar 30,9 milioane de lei credite de angajament. 

Bugetul de investiţii al Ministerului Transporturilor pe anul 2018 este în sumă de 4,754 miliarde de lei şi reprezintă 70% din bugetul general consolidat al MT. 

Oficialul MT a subliniat că, în anul 2018, eforturile se vor concentra asupra punerii în aplicare a priorităţilor stabilite în primul rând în Master Planul General de Transport şi, în mod deosebit, prin asigurarea creşterii absorbţiei fondurilor europene nerambursabile pentru sectorul de transport şi eficientizarea investiţiilor în infrastructură.

AGERPRES