În 2008, salariul mediu net pe economie era de 1.282 de lei. În 2010, în ciuda tăierii cu 25% a lefurilor bugetarilor şi a reducerilor salariale practicate pe scară largă în sectorul privat, acesta a ajuns la 1.477 de lei. Anii de creştere economică au făcut ca, la sfârşitul lui 2013, salariul mediu net să ajungă la 1.650 de lei.

Pensia medie a evoluat şi ea crescător, de la 682 de lei la finele lui 2008 (adică la sfârşitul boomului economic) la 811 lei în decembrie 2013. Asta a făcut ca veniturile medii băneşti ale unei gospodării să crească şi ele, de la 1.917 lei în trimestrul al patrulea al lui 2008 la 2.186 de lei în acelaşi trimestru al lui 2013 (veniturile în natură ale familiei medii s-au majorat şi ele în această perioadă, dar într-un ritm mai puţin alert – de la 401 la 439 de lei).

Dar veştile bune se opresc aici. În ciuda banilor mai mulţi pe care îi încasăm, nu reuşim să trăim mai bine. Iar crudul adevăr este că, din multe puncte de vedere, ne permitem mai puţine decât în perioada de recesiune. Ceea ce face ca revenirea la puterea de cumpărare de dinainte de criză să fie, deocamdată, doar un vis frumos.

Matematica sărăciei

Pentru cei care nu cred, statisticile sunt foarte clare – la sfârşitul anului trecut o gospodărie din România dispunea în medie de 2.624 de lei pe lună (venituri în bani şi în natură), însemnând peste 300 de lei în plus faţă de 2008. Ajustând, însă, cu rata inflaţiei pe ultimii cinci ani, venitul mediu total pe familie era de fapt, în 2013, echivalent cu numai 2.089 de lei din 2008. Adică mai mic cu 230 de lei. Scăderea este valabilă şi în euro – de la 610 euro, în 2008, la 589 de euro în 2013.

Frigiderele românilor deja simt asta – o familie medie îşi permitea, anul trecut, să cumpere, din veniturile lunare, 415 kilograme de carne de porc în viu, cu 25 de kilograme mai puţin decât în anul de vârf al crizei, 2010, şi cu 52 de kilograme mai puţin decât în 2008. Sau 176 de kilograme de telemea de vacă, cu 13 kilograme mai puţin decât în 2008 şi cu 40 de kilograme mai puţin decât în 2008. Comparaţia este valabilă şi pentru alte alimente: statisticile oficiale spun că veniturile unei gospodării medii echivalau, în 2013, cu 4.036 de ouă, faţă de 4.121 în 2010 şi 4.829 în 2008. Ori cu 1.482 de kilograme de cartofi, comparativ cu 1.697 în 2010 şi 2.186 în 2008.

Institutul de Statistică spune că puterea de cumpărare s-a redus şi în ceea ce priveşte mărfurile nealimentare şi serviciile. Anul trecut, familia medie îşi permitea 460 de litri de benzină (faţă de nu mai puţin de 785 în 2008 şi 478 în 2010) sau 7.288 Kwh (comparativ cu 7.212 în 2010 şi 7.477 în 2008, cu menţiunea că accizele şi certificatele verzi nu sunt incluse în acest calcul). Tot în sus au luat-o şi preţurile gazelor naturale, transportului în comun, ţigărilor, meselor la restaurant sau biletelor la film.

Mers de rac

Dar vestea cea mai proastă pare a fi alta. Dacă în 2011, primul an de creştere după criză, puterea de cumpărare era net superioară celei din 2009-2010 şi, la unele capitole, chiar şi celei din 2008, cei doi ani cu USL la putere au adus o scădere (sau, în cel mai bun caz, o stagnare) a nivelului de trai. Să lăsăm din nou cifrele să vorbească – ajustate cu rata inflaţiei (unde anul 2008 este baza de comparaţie), veniturile medii pe familie au fost de 2.154 de lei în 2011, 2.079 de lei în 2012 şi 2.089 de lei în 2013. În euro, avem 587 de euro în 2011, 567 în 2012 şi 589 de euro în 2013. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, o gospodărie medie îşi permitea, lunar, să cumpere 469 de kilograme de carne de porc în viu în 2011, 391 de kilograme în 2012 şi 415 în 2013. Aceeaşi gospodărie îşi permitea 483 de litri de benzină în 2011, doar 449 în 2012 şi ajunsese la 460 în 2013. Cantitate care, în contextul supraaccizei introduse de la 1 aprilie 2014, a scăzut din nou semnificativ.

Cu alte cuvinte, nu se ştie cum se face, dar mult lăudata creştere economicărecord de anul trecut nu se vede nici în evoluţia încasărilor bugetare, nici în creşterea numărului de locuri de muncă, nici în scăderea numărului de firme cu probleme, dar nici în îmbunătăţirea vizibilă a puterii de cumpărare.