Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în primele cinci luni ale acestui an sunt Timiş – 3.676, Dolj – 3.102 şi Arad – 2.885.

În luna mai a fost tranzacţionat cel mai mare volum de terenuri agricole, respectiv 14.894 de loturi, cu 1.450 mai multe decât în luna martie, a doua lună ca număr de tranzacţii încheiate.

În privinţa tranzacţiilor de orice fel, inclusiv terenuri şi clădiri, ANCPI a înregistrat peste 234.000 de vânzări în primele cinci luni din an la nivel naţional. Doar în luna mai au fost înstrăinate peste 61.000 de proprietăţi.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 26.673, Cluj – 15.646 și Ilfov – 13.320, în primele cinci luni ale anului 2017. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 1.566, Gorj – 1.812 și Caraș-Severin – 1.815. În luna mai 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în București – 6.946.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în primele cinci luni din 2017, a fost de 88.532. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 18.102, Ilfov – 6.240 și Cluj – 5.737. La polul opus se află județele Covasna – 448, Gorj – 369 și Sălaj – 345.