Tnuva deţinea în România un efectiv de 1.200 de vaci de lapte, care asigurau 25% din producţia locală a companiei.

Potrivit directorului general al Tnuva, Arik Schor, compania are suficient lapte din surse externe.

‘Ferma şi creşterea animalelor nu fac parte din activităţile de bază ale Tnuva, astfel încât ne-am pus întrebarea dacă ar trebui să investim în creşterea vacilor. Ferma nu este profitabilă şi a fost construită în timp pentru a asigura aprovizionarea cu lapte într-un moment în care exista un deficit de lapte în România. Situaţia s-a schimbat în prezent’, a declarat Arik Schor.

Ferma este amplasată la 20 de kilometri în afara Bucureştiului, în apropiere de fabrica de lactate pe care Tnuva România a deschis-o în urma unei investiţii de aproximativ 55 de milioane de euro. Ferma se întinde pe o suprafaţă de 20 de hectare şi a fost achiziţionată în schimbul sumei de un milion de euro de la un fost CAP.

În ultimii ani, compania Tnuva România a raportat pierderi, fiind afectată de criza financiară. În prezent, societatea controlează aproximativ 7% din piaţa de produse lactate din România, în timp ce Danone controlează 35%. În pofida pierderilor înregistrate, Tnuva a anunţat că divizia sa din România nu îşi va înceta activitatea.
SURSA: Agerpres