Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Turism

The Huffington Post: România ar putea fi considerată „cea mai frumoasă ţară a Europei”

Autor: | | 1 Comentarii

În Braşov, oraş înfiinţat de cavalerii teutoni în anul 1211, jurnalista americană s-a declarat fermecată de combinaţia colorată şi spectaculoasă de arhitectură gotică, barocă şi renascentistă. 

Patti Morrow a făcut apoi şi o vizită în Biertan, unde a admirat biserica fortificată locală, datând din secolul al XV-lea şi care a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. 

CASTELE, FORTĂREŢE ŞI BISERICI FORTIFICATE 

După ce a vizitat Branul, jurnalista a spus că acest obiectiv turistic, cu turnuri medievale, turnuleţe, pasaje subterane şi scări în spirală, reprezintă "cel mai notoriu bastion al României". Reamintind cititorilor ei că Branul datează din 1212, jurnalista a explicat şi misterul şi miturile care înconjoară acest castel, asociat adeseori cu legenda Contelui Dracula. 

 

Patti Morrow a vizitat apoi cetatea Rupea - unul dintre cele mai vechi situri arheologice din România, întrucât datează din jurul anului 5.500 î.e.n. din perioada paleoliticului -, localitatea Cristian - Biserica Evanghelică din localitate datează din 1495 - şi Râşnov - unde a admirat cetatea medievală locală. 

A urmat vizita la Castelul Peleş, care impresionează prin cele "160 de camere ale sale, ahitectura lui neo-renascentistă şi amplasarea în pitorescul oraş Sinaia". Finalizat în 1883, Peleşul, reşedinţa de vară a familiei regale a României până în 1947, a fost primul castel din Europa care a adoptat iluminatul cu energie electrică şi a găzduit prima proiecţie din România a unui film, în 1906, într-o cameră amenajată sub forma unui cinematograf propriu. 

ALTE ATRACŢII 

Jurnalista americană a fost impresionată de Transfăgărăşan, supranumit "cea mai bună şosea rutieră din lume" de realizatorii emisiunii "Top Gear", dar şi de peisajul uluitor al Munţilor Carpaţi, potenţat de privelişti minunate spre barajul Vidraru, lacul glaciar Bâlea şi numeroase cascade naturale. 

Patti Morrow reaminteşte că Munţii Carpaţi au o lungime de aproape 1.600 de kilometri şi că mai mult de jumătate din acest lanţ muntos se află în România. În Carpaţii româneşti, scrie jurnalista americană, trăiesc urşi bruni, lupi şi râşi. 

Patti Morrow nu a uitat nici podgoriile şi vinăriile din România, o ţară care ocupă locul al 10-lea în topul producătorilor de vin din lume, prin prisma cantităţilor comercializate. Ea a reamintit şi faptul că un producător român, Cramele Halewood, foloseşte exclusiv metode tradiţionale de preparare a vinurilor. 

Vizita în România a jurnalistei Patti Morrow a fost realizată prin intermediul JayWay Travel, o agenţie de turism specializată în organizarea de vacanţe în Europa Centrală şi de Est şi care asigură posibilitatea unor vizite personalizate, în funcţie de dorinţele turiştilor.

Pagina 2 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro