Pe 26 decembrie, noul prim-ministru al Japoniei, Shinzo Abe, și-a prezentat guvernul. Naționalist cu state vechi, Abe a promis să vindece economia țării, adâncită în recesiune pentru a treia oară în ultimii cinci ani. Și a garantat că a învățat din greșelile primului său mandat de premier, din anii 2006-2007, când, în loc de politici financiare, s-a pierdut în nenumărate gafe și în dispute inutile privind responsabilitatea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Întrebarea este dacă premierul va reuși să-și convingă miniștrii să nu se abată de la drumul vindecării economiei. Iar ținând cont de cele 19 nume recent anunțate, a dat de înțeles că, în realitate, promisiunile sale ar putea rămâne la nivel declarativ.

Să ne uităm pe câteva date. 14 din membrii cabinetului aparțin Ligii pentru Venerarea Martirilor de la Yasakuni – un templu controversat dedicat victimelor japoneze din cel de-Al Doilea Război Mondial, în care sunt omagiați și foști lideri de stat, executați pentru crime de război și crime împotriva umanității. 13 dintre ei sprijină Nihon Kaigi, un ONG naționalist ce militează pentru întoarcerea la „valorile tradiționale“ și renunțarea la „diplomația scuzelor“, prin care Japonia­ a reușit să cadă la pace cu vecinii în ultimele decenii. Iar 9 aparțin de o asociație parlamentară care neagă existența atrocităților de război comise­ în secolul trecut și care pretinde ca manualele de istorie să pună într-o lumină mai bună epoca militarizată a țării.

Premierul și-a anunțat deja intenția de a revizui trei dintre documentele care au pus fundamentele Japoniei moderne: constituția pacifistă din 1946, impusă de americani, legea educației, acuzată de „subevaluarea patriotismului japonez“, și tratatul de securitate cu SUA, în care Japonia are oricum un rol marginal. Să descrii noul guvern de la Tokio drept „conservator“ ar fi greșit: este, fără doar și poate, un cabinet radical-naționalist.

Cine să-i oprească?

Shizo Abe este conștient că oamenii de rând nu îi împărtășesc entuziasmul pentru restructurarea statului. De aceea, în următoarele luni a decis să se concentreze asupra revitalizarii economiei. Partidul Liberal Democrat (PLD), de care aparține, a triumfat în alegerile din decembrie, adjudecându-și două treimi din locurile din camera inferioară a parlamentului. Cea superioară este controlată, până la alegerile din iulie a.c., de formațiunea de opoziție, Partidul Democratic Japonez (PDJ). Dacă va demonstra interes pentru reformă și pentru management economic, Abe are toate șansele să domine întregul Parlament și să se laude cu cel mai puternic mandat de prim-ministru din ultimii ani.

Recent, a presat banca centrală să accepte o țintă inflaționistă de 2%, pentru a forța astfel ieșirea țării din vârtejul deflaționist. În paralel, i-a cerut ministrului de finanțe, Taro Aso, să conceapă un nou pachet de stimulare a economiei. La rândul său fost premier, Aso este, probabil, singurul oficial în stare să le facă față birocraților din minister, extrem de reticenți când vine vorba de orice cheltuială neprevăzută – în condițiile în care datoria publică a depășit deja 200% din PIB. Șeful guvernului dă asigurări că actuala sa strategie nu reprezintă o întoarcere la zilele de huzur la care s-au dedat cabinetele liberal-democrate anterioare, pasionate de lucrări ample de construcții realizate din bani publici. Totuși, nu a explicat care vor fi diferențele față de metodele predecesorilor săi. În plus, există riscul ca, la un moment dat, contractarea de noi împrumuturi să ducă la creșterea bruscă a dobânzilor la care se creditează guvernul de la Tokio.
Pe plan extern, Abe nu vrea să-și pericliteze poziția, măcar până la alegerile din iulie. Premierul și-a declarat disponibilitatea de a demara negocierile teritoriale cu Coreea de Sud pe tema celor doua insule disputate, Dokdo și Takeshima. Mai mult, a promis că va consolida relațiile de securitate cu America, destul de tensionate în mandatul PDJ. A declarat, de asemenea, că aceasta linie de conduită va reprezenta „primul pas înspre transformarea politicii externe strategice“ a Japoniei. Evident, China nu a reacționat prea entuziast: cotidianul oficial China Daily a avertizat că folosirea acestei alianțe pentru a pune presiune pe Beijing „va agrava suplimentar“ conflictul din Marea Chinei de Est asupra insulelor Senkaku (în japoneză) sau Diaoyu (în chineză). La schimb, premierul Abe nu numai că nu a întins nicio pipă a păcii, dar a și subliniat că prioritatea sa este apărarea teritoriului japonez.

Shizo Abe trebuie să îndulcească tonul relațiilor cu China, să-și reprime instinctele naționaliste și să nu repete greșelile precedentelor guverne PLD. Sarcină ce s-ar dovedi extrem de dificilă și în condiții normale; ținând cont de oamenii aduși de șeful executivului la conducerea țării, pare o misiune imposibilă.

Să descrii noul guvern de la Tokio drept „conservator“ ar fi greșit: este, fără doar și poate, un cabinet radical-naționalist.