Touareg este, poate, cel mai important model pe care Volkswagen îl comercializează în România. Nu pentru că este cel mai căutat vehicul de la noi al mărcii gemane, ci pentru că numărul de unități comercializate plasează vânzările de la noi pe poziția a treia în clasamentul european, după Germania și Marea Britanie. De altfel, tocmai poziționarea României pe locul trei în topul din Europa al vânzărilor de SUV-uri Touareg a facilitat prezentarea ultimei generații a acestui model la București în aceeași zi cu premiera mondială care a avut loc în China. Generația anterioară a mașinii a fost achiziționată anul trecut de 541 de români, iar în primul trimestru din acest an au fost comercializate, conform APIA, 90 de unități. Aceste cifre plasează vehiculul pe locul doi în clasamentul vânzărilor de SUV-uri mari după Mercedes-Benz GLE.

 

În zona premium

Încă de la prezentarea primei generații, în 2002, Volkswagen Touareg s-a impus ca un etalon al clasei SUV-urilor de mari dimensiuni. Comportamentul său pe șosea, dar mai ales aptitudinile sale de off-roader l-au detașat de concurență, modelul devenind un deziderat pentru mulți dintre posesorii de mașini dornici de aventură. Ei bine, odată cu cea de-a treia generație, prezentată în martie 2018, Touareg a devenit competitor nu doar pentru modele precum Ford Edge sau Toyota Land Cruiser, ci chiar pentru vehicule premium ca Mercedes-Benz GLE, Audi Q7 sau BMW X5. Culmea, asta fără a urca și în aceeași zonă a prețurilor. Cel mai ieftin Touareg are, conform importatorului, un preț de bază de 49.111 euro, însă există o ofertă promoțională cu pachete suplimentare de dotări care reduce prețul la 42.990 euro cu condiția rezervării online. În același timp, prețurile pentru Mercedes-Benz GLE încep de la 58.548 de euro, iar cele pentru BMW X5 de la 57.001 euro.

 

Imperial pe șosea

 

În timpul testului internațional din Austria, la care a luat parte și Capital, varianta dotată cu propulsorul V6 de 3.0 litri care dezvoltă 286 CP, a confirmat așteptările. Pe lângă designul exterior evoluat și puternic, interiorul se remarcă prin planșa de bord fluidă, dominată de cele două ecrane de mari dimensiuni – unul în spatele volanului și celălalt deasupra consolei centrale – și prin spațiul oferit tuturor ocupanților. Comportamentul rutier aproape fără reproș – singura problemă pe care cei mai cârcotași o pot găsi fiind ușoara nehotărâre a cutiei de viteze automate cu opt trepte – este însoțit de o tehnologie de vârf atât la bord cât și sub caroserie. Prezent pentru prima dată în echiparea mașinii, Innovision Cockpit îmbină instrumentele digitale de bord cu un sistem multimedia Discover Premium. Conform oficialilor Volkswagen, Touareg oferă și cea mai largă gamă de sisteme de asistenţă, de control a caracteristicilor dinamice şi de dotări pentru confort integrată vreodată într-un autovehicul al brandului german. De la asistența pentru ambuteiaje la sistemul de preîntâmpinare a răsturnării cu braţe stabilizatoare controlate electromecanic și de la suspensia pneumatică ajustabilă până la sistemul de direcție care acționează toate cele patru roti, Touareg este un adevărat robot care oferă șoferului performanțe dinamice apropiate de cele ale lui Porsche Cayenne și un confort demn de un Mercedes-Benz GLE.

Caracteristici tehnice

Motor                                  3.0 V6

Capacitate cilindrică       2.967 cmc

Putere                                286 CP

 

Combustibil                      motorină

Viteza maximă                 235 km/h

Accelerație 0-100 km/h   6,1 sec.

Consum mediu                6,9 l/100 km

Emisii CO2                       182 g/km

Preț                                    57.554 euro