Țara are câteva opţiuni în privinţa felului în care ar putea rămâne în Uniunea Europeană. Fiecare opţiune prezintă riscuri semnificative.

Germania, Franţa şi Italia se opun ca negocierile cu Marea Britanie să înceapă înainte ca decizia de ieşire din Uniunea Europeană să fie oficializată, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel, într-o conferinţă de presă comună, la Berlin, cu preşedintele francez Francois Hollande şi premierul italian Matteo Renzi, transmite AFP.

"Am căzut de acord că nu vor exista discuţii formale sau informale privind ieşirea Marii Britanii din UE atât timp cât nu va exista o cerere de ieşire adresată UE la nivelul Consiliului European", a spus ea.

În acelaşi timp, Merkel a mai anunţat că Germania, Franţa şi Italia vor să propună 'un nou impuls' pentru proiectul european, în special în domenii precum apărarea şi economia. "Le vom prezenta colegilor noştri din cadrul Consiliului European o propunere pentru a da un nou impuls proiectului european în diferite domenii în cursul viitoarelor luni, a subliniat cancelarul german.

Pe de altă parte, Hollande a cerut "să nu se piardă timpul" în procesul de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, în contextul în care britanicii par să temporizeze înainte de a-şi depune cererea.

"Avem responsabilitatea să nu pierdem timp în a trata chestiunea plecării Marii Britanii", a afirmat preşedintele francez.

Premierul britanic David Cameron a declarat anterior luni, într-un discurs în Parlamentul de la Londra, că guvernul său nu va declanşa la acest moment Articolul 50 privind ieşirea din Uniunea Europeană. "Guvernul britanic nu va declanşa Articolul 50 în această etapă. Este decizia noastră suverană", a spus el.

Merkel, Hollande şi Renzi s-au întâlnit luni într-o reuniune trilaterală la Berlin pentru a analiza consecinţele Brexit-ului, cu o zi înaintea summitului de la Bruxelles dintre Cameron şi ceilalţi 27 de lideri europeni.

Agenţia de rating Standard & Poor's i-a retras luni Marii Britanii calificativul maxim 'AAA', pe care l-a redus până la 'AA', cu perspectivă negativă, din cauza incertitudinilor generate de votul pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

"În opinia noastră, acest rezultat al referendumului este un element fundamental care va duce la un context mai puţin previzibil şi stabil în Marea Britanie", au afirmat reprezentaţii agenţiei într-un comunicat.

Perspectiva negativă reflectă riscurile viitoare legate de perspectivele economice britanice, precum şi rolul lirei sterline drept monedă de rezervă, a indicat S&P.