"Chiar astăzi am primit informaţiile referitoare la discuţiile importante care vor avea loc la Consiliul European şi văd că încep să se discute măsuri protecţioniste care vor avea consecinţe defavorabile asupra muncitorilor români şi asupra firmelor româneşti care activează în Occident", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

"Nouă ni se ţine lecţia de teorie şi o aplicăm în practică, piaţă liberă – competiţie deschisă, firmele străine vin aici şi sunt primite cu braţele deschise, iar noi când vrem să mergem să muncim în Vest sau să ne dezvoltăm afacerile, ne întâmpină o rezistenţă, dacă nu chiar o atitudine de respingere. Probabil că va trebui să ne aşteptăm în perioada următoare la măsuri de limitare a accesului românilor pe aceste pieţe, ceea ce este foarte grav. Când noi dorim să sprijinim capitalul românesc ni se spune – nu se poate pentru că trebuie să existe condiţii de competiţie egale", a afirmat Tăriceanu. 

Conform acestuia, ALDE are în programul de guvernare sprijinirea capitalului autohton, atât prin acordarea de ajutoare de stat, cât şi prin modificarea legii achiziţiilor publice. 

''În ceea ce ne priveşte pe noi, ALDE, din prima zi când vom ajunge la guvernare, sprijinirea capitalului românesc va fi una din priorităţile noastre. Să îi văd atunci pe ceilalţi că se plâng! Adică ei au voie să ia măsuri de protecţie a firmelor lor şi a pieţei muncii lor şi noi să stăm să înghiţim tot ce ni se vâră pe gât cu de-a sila? Ei bine, nu! Firmele româneşti vor găsi un sprijin de la noi în viitorul guvern. Îi vom ajuta cu toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie, începând cu achiziţiile publice locale şi centrale care vor trebui să fie făcute cu precădere de la firmele româneşti şi pentru produse româneşti. Cine nu se va conforma cu treaba asta va trebui să plece acasă. Să nu aud firme care spun 'vrem să cumpărăm produs străin' când avem produs românesc competitiv calitativ şi la acelaşi preţ sau mai ieftin. Este o avertizare pe care o dau tuturor celor care sunt funcţionari în administraţia publică, să înţeleagă că acesta este obiectivul pe care trebuie să ni-l fixăm ca ţară. Nu putem să rămânem o ţară care să fie furnizoare de mână de lucru ieftină şi să importăm produse manufacturate în ţările dezvoltate. Trebuie să sprijinim industria românească şi să folosim şi alte pârghii cum este ajutorul de stat', a spus copreşedintele ALDE. 

Tăriceanu a acuzat actualul Guvern că anul acesta nu a oferit ajutoare de stat niciunei firme româneşti, menţionând că politica făcută de Executiv este una de ''excludere a firmelor româneşti''. 

Călin Popescu Tăriceanu se află alături de Daniel Constantin într-un turneu electoral în judeţele Moldovei care va culmina, vineri, la Iaşi, cu lansarea candidaţilor ALDE din această regiune a ţării la alegerile parlamentare. 

AGERPRES