Cu 535 de voturi pentru din 601 sufragii exprimate, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei a deschis calea pentru introducerea, începând din 2015, a unui salariu minim pe economie de 8,50 euro pe oră, o măsură cheie a Guvernului de mare coaliţie Merkel III.

“Muncă grea, ieftină şi neprotejată. Aceasta a fost realitatea pentru milioane de angajaţi din Germania. Începând de acum nu mai este cazul”, a declarat ministrul german al Muncii, Andrea Nahles, într-un discurs înaintea votului din Bundestag.

În urma deciziei de joi, Germania se alătură celor 21 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene care au un salariu minim legal. Până acum Germania s-a opus introducerii unui salariu minim deoarece considera că măsură este o interferenţă politică în negocierile salariale dintre angajatori şi sindicate. Însă gradul de acoperire a acordurilor salariale colective a scăzut în prezent până la 59% din forţa de muncă de la peste 70% în 1998, susţine Hans Boeckler Foundation, un think-tank apropiat de sindicate.

Cu toate acestea, noua lege include mai multe excepţii decât se preconiza iniţial, concesii care în opinia ministrului Nahles sunt destinate să asigure o tranziţie lină. Unele sectoare vor putea amâna, timp de doi ani, introducerea unui salariu minim, iar anumite grupuri de angajaţi, inclusiv tinerii cu vârsta mai mică de 18 ani, stagiarii şi şomerii de lungă durată, pot fi plătiţi mai puţin în anumite condiţii.

Legea are nevoie şi de aprobarea Camerei superioare a Parlamentului german, însă aceasta este considerată o formalitate.

Şi alte ţări europene au modificat politica în domeniul salariului minim, precum Marea Britanie, care a anunţat în martie o majorare a acestuia cu 19 pence, la 6,5 lire sterline pe oră. De asemenea, în luna mai, elveţienii au respins prin referendum o propunere de introducere a celui mai ridicat salariu minim la nivel mondial. Potrivit proiectului, angajatorii ar fi urmat să plătească un salariu minim de 22 de franci elveţieni pe oră (echivalent cu 25 de dolari, 15 lire sterline, respectiv 18 euro).

Sursa: Agerpres