"În această dimineaţă (vineri – n.r.), preşedintele instituţiei (ANSVSA – n.r.), dr. Geronimo Brănescu, a purtat discuţii cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Bogdan Pandelică, în urma cărora s-a constituit un grup de lucru, în vederea stabilirii unui plan de măsuri comun", precizează comunicatul citat.

"În cadrul acestui plan de măsuri, s-a decis ca fiecare entitate menţionată să ia măsuri, în domeniul său de activitate, conform atribuţiilor specifice. Prima măsură decisă este cea de solicitare a unor date suplimentare privind posibila practică a dublului standard, atât de la Comisia Europeană, cât şi de la marile reţele comerciale", spune comunicatul. 

ANSVSA arată că acţionează în contextul măsurilor dispuse de autorităţile competente din Ungaria, Cehia şi Slovacia, de verificare a unei posibile diferenţe de calitate a produselor comercializate pe piaţa est-europenă şi cea vestică (produse alimentare, produse de curăţenie etc.). 

Liderii din patru state ale Europei Centrale se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a solicita Uniunii Europene să acţioneze împotriva marilor companii alimentare care folosesc ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate vânzării în statele mai sărace, transmite vineri Reuters. 

Liderii celor patru state din Grupul Vişegrad – Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia – vor discuta problema la o întâlnire care va avea loc la Varşovia, a explicat Fico. 

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi Guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est (CEE) decât în bunurile vândute sub branduri identice în Germania şi Austria. 

Practica este permisă în prezent, deoarece UE solicită doar o listă clară de ingrediente pe ambalaj. 

Deşi produsele alimentare sunt în general mai ieftine în Estul Europei decât în Occident, mulţi cumpărători călătoresc către Vestul Europei pentru a achiziţiona produse de calitate superioară. 

Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, a afirmat joi că reglementările comunitare nu conţin dispoziţii conform cărora Uniunea Europeană i-ar putea urmări în justiţie pe producătorii de alimente care distribuie în orice stat membru bunuri de calitate diferită sub acelaşi brand. 

Comisarul a sugerat că firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate să-şi adapteze produsele la gustul naţional sau la puterea de cumpărare. În schimb, comisarul i-a încurajat pe consumatori să facă reclamaţii la organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi să ceară o calitate uniformă indiferent de ţara în care sunt comercializate produsele. 

Declaraţia sa vine după ce, marţi, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anunţat că ţara sa va cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleaşi mărci care comercializează produse mai bune în Occident. 

Prin această iniţiativă, autorităţile din Cehia se alătură celor din Slovacia şi Ungaria, care susţin şi ele că firmele multinaţionale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe pieţele mai sărace şi mai puţin competitive din est. 

"Pentru unele produse suntem de fapt coşul de gunoi al Europei", a spus Marian Jurecka. 

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor din Cehia se plâng de mult timp de alimentele de calitate inferioară vândute de marile companii, dar până în prezent nu au avut instrumentele necesare pentru a face ceva deoarece astfel de vânzări sunt legale în UE atâta timp cât pe ambalaje sunt trecute toate ingredientele. 

Marian Jurecka a precizat că a cerut efectuarea unui studiu privind calitatea alimentelor, care va fi gata până în luna iunie. 

Un studiu efectuat în 2015 de Universitatea de Chimie arată că iaurtul, cafeaua instant, margarina şi o parte din carnea procesată comercializată în Cehia au fost produse cu ingrediente diferite. 

Potrivit Eurostat, pe ansamblu, preţul produselor alimentare este cu 25% mai mic în Cehia decât în ţara vecină, Germania. Această situaţie se datorează, printre altele, costurilor şi standardele de viaţă locale mai mici. 

În schimb, companiile susţin că se adaptează la gusturile locale prin folosirea unor reţete diferite. Jurecka a respins acest argument, subliniind că timp de secole toate ţările din Europa Centrală au făcut parte din acelaşi imperiu. 

AGERPRES