“Voi începe cu Legislaţia de achiziţii pentru că eu consider că o autoritate competentă şi responsabilă are datoria de a promova proiecte în primul rând. Cu mult timp în urmă România a decis să externalizeze tot ceea ce înseamnă execuţia lucrărilor, prestărilor de servicii, mă refer aici la proiectanţi, consultanţi, astfel încât realitatea actuală aduce CNAIR-UL în aceşti  parametrii.”, a anunţat Ştefan Ioniţă.

În continuare vă prezentăm declaraţiile diretorului CNAIR:

“Mi-am propus inclusiv de la preluarea mandatului să promovez toate proiectele de care România are nevoie. Vorbim de proiecte de circa patru miliarde de euro promovate care se află în stadii avansate de atribuire. Nu putem spune exact că vom semna contractual în luna iunie sau iulie pentru că sunt aceste contestaţii care blochează dezvoltarea ţării, dar avem câteva propuneri şi am făcut-o încă de anul trecut, ceea ce înseamnă simplificare pe partea de achiziţii. Primele proiecte pentru care noi am considerat că trebuie să ne aplecăm, în mare parte toate proiectele au fost tratate, dar Bucureştiul ne-a atras atenţia pentru că mult timp capitala României nu a fost tratată cum ar fi trebuit, de aceea am promovat toate obiectivele aferente capitalei.

Din păcate, aici apare problema contestaţiilor pe care CNAIR-ul nu o poate gestiona astfel încât putem avea situaţii în care să avem proceduri care să dureze şi doi ani. Nu ne dorim să se întâmple acest lucru, de aceea eu îmi propun să văd în ce măsură acele contestaţii sunt justificate sau nu.

Un alt proiect foarte important pentru Bucureşti este Centura existentă. Pentru această centură au fost promovate toate obiectivele care puteau fi finanţate din fonduri europene.  În prezent lucrăm şi la partea de Nord pe care dorim să o promovăm tot în prima parte a acestui an.

Un alt proiect esenţial pentru România, Piteşti-Sibiu, pentru că s-au născut multe polemici în jurul acestui proiect. Din primele zile am încercat să găsim soluţii eficiente pentru a promova acest obiectiv. Nu am avut şansa să găsim un prestator care să şi ducă la bun sfârşit prestările de serviciu, astfel încât s-a terminat perioada contractual şi s-au terminat prestările de serviciu ale acestu prestator.

 

Piteşti-Craiova, un alt proiect foarte important, se află într-o fază avansată. Toate proiectele au pornit cu pregătirea din prima zi a anului 2017, astfel încât să fim în această situaţie să putem atribui acum. În momentul în care vrei să porneşti un proiect, mai devreme de doi ani de zile nu poţi semna contractul. Acestea sunt realităţile pe care le trăim. Cu aceste realităţi ne confruntăm şi acum se lucrează la o simplificare a acestor legislaţii.

Pentru o legislaţie coerentă cei din Parlament ne oferă sprijin astfel încât să nu mai ajungem în situaţia în care să stăm la infinit la aceste proceduri. Pentru că nu este nici correct pentru ţara noastră şi nu este nici correct pentru acei antreprenori. Sunt atât de multe lucrări încât câteodată ne gândim că nu ar avea sens aceste contestaţii, este de muncă pentru toţi.”

 

Conferința Transporturi și Infrastructură 2018 a fost organizată de Capital, la Hotel Domenii Plaza, cu sprijinul partenerilor: Delta Bloc, Danube Total Grup, Grampet Group, SCC Erbașu și International Lazar