"Reamintim publicului călător că ultimele două staţii de metrou ce urmează a fi modernizate sunt Pantelimon şi Basarab 1. Lucrările de modernizare se vor derula în perioada 16-19 septembrie. Pentru staţia de metrou Pantelimon, ca şi în cazul celorlalte staţii cu un singur acces, Metrorex a informat autorităţile locale şi RATB cu privire la desfăşurarea proiectului de modernizare şi a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă", se arată în comunicatul de presă al companiei.

Conducerea companiei susţine că, împreună cu antreprenorul, se lucrează intens pentru reducerea timpilor de execuţie la lucrările de modernizare a instalaţiilor de control-acces, în condiţii de siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil.

"Proiectul de modernizare a instalaţiilor de taxare se află în plin proces de implementare, orice nereguli sesizate sunt transmise constructorului pentru a fi remediate. Astfel, la finalul implementării tuturor lucrărilor, călătorii vor beneficia de sisteme moderne pentru asigurarea unui transport sigur şi confortabil”, menţionează sursa citată.