O cifră mai mare indică faptul că dolarul american s-a consolidat față de moneda chineză. Spre deosebire şedinţa de tranzacţionare de ieri, piețele financiare şi-au început ziua mai blând. Active cu risc s-au mutat marginal, fapt care arată că nivelul turbulenţelor nu mai este la fel de mare ca luni. Dar pieţele chineze sunt în continuare în cădere, în pofida măsurilor luate de regulatorii de la Beijing.

Bursa japoneză a închis şedinţa de marţi în scădere cu 0,42%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 18.374 puncte, în scădere cu 76,98 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

La Seul, Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,61%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.930,53 puncte, în creştere cu 11,77 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Bursa din Shanghai a închis şedinţă de marţi în scădere cu 0,3%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.287,71 puncte, în scădere cu 8,55 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Reuters. Luni, bursa din Shanghai a fost închisă în mod prematur, după o cădere de aproape 7% care s-a resimţit la nivel mondial.

La New York, Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa din acest an în scădere, pe fondul scăderilor semnificative înregistrate de bursele din China şi a tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.

Indicele Dow Jones s-a depreciat cu 1,58%, ajungând valoarea de 17.148,94 puncte, în scădere cu 276,09 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 1,53%, ajungând la valoarea de 2.012,66 puncte, în scădere cu 31,28 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 2,08%, ajungând la o valoarea de 4.903,09 puncte, în scădere cu 104,32 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna februarie a scăzut cu 0,28 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 36,76 dolari.

Bursa de la Londra a închis luni în scădere cu 2,39%, indicele indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.093,43 puncte, în scădere cu 148,89 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie a scăzut cu 0,06 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 37,22 dolari.

Bursa de la Frankfurt a închis luni în scădere cu 4,28%, indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.283,44 puncte, în scădere cu 459,57 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Bursa de la Paris a închis luni în scădere cu 2,47%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.522,45 puncte, în scădere cu 114,61 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. Agerpres