CITEŞTE ŞI

Energie

Sistemul de termoficare din Bucureşti ar putea primi 176 milioane de euro de la UE

Autor: |

Un număr de 19 proiecte din sectorul energetic, în valoare de 494,3 milioane de euro, vor primi finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), cel mai important dintre ele vizând sistemul de termoficare din Bucureşti, potrivit unui document al Ministerului Fondurilor Europene.

Sistemul de termoficare din Capitală poate primi o finanţare de 176 de milioane de euro. Pentru aceste proiect, prin POIM au fost alocate 187 de milioane de euro, reprezentând bani europeni şi cofinanţare de la bugetul de stat.

De asemenea, vor primi finanţare şi sistemele de termoficare din alte opt oraşe, valoarea acestor proiecte ridicându-se la 197,8 milioane de euro.

Alte 40,5 milioane de euro se vor duce către opt proiecte de contorizare inteligentă, 55 de milioane de euro vor fi folosite pentru sistemul de transport al gazelor, iar 25 de milioane de euro pentru transportul energiei electrice.

Documentul mai arată că, prin POIM, au fost alocate 111,5 milioane de euro pentru proiecte de producere a energiei regenerabile, însă niciun proiect nu a fost depus. Situaţia este similară şi la capitolele "monitorizare consum în industrie", unde nu au fost cereri de finanţare, deşi s-au alocat 12,5 milioane de euro, şi la "cogenerare", unde s-au alocat 67,5 milioane de euro.  

AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii