Pe lângă şansa câştigării primului turneu da Mare Şlem din carieră, Halep va lupta în faţa Jelenei Ostapenko şi pentru a-şi asigura primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care va urca în cazul unei victorii în finala programată sâmbătă, de la 16:00, scrie Mediafax.

"Glezna nu ştiu cum rezistă, simt durerea în timpul meciului, dar nu îmi pasă, nu mă gândesc la asta. Să fiu în finală este o fericire, sunt fericită, mândră, partea psihică m-a ajutat mult la acest turneu la toate meciurile şi astăzi în setul trei. În setul doi am fost puţin căzută psihic, dar apoi a fost bine. Sunt bine, sunt bucuroasă şi doar vreau să rămân concentrată. M-am speriat în privinţa gleznei, pentru că mi-au spus că este ceva rupt, nu ştiam ce înseamnă. Dar am refuzat să accept că nu pot juca şi m-am recuperat rapid datorită gândirii pozitive. Am vrut să joc aici indiferent ce s-ar fi întâmplat. Mă simt bine pe teren şi simt că jocul meu a fost puternic astăzi şi pe parcursul turneului şi sper că în finală va fi mai puternic. Am nevoie de asta", a declarat Halep într-o conferinţă de presă.

Simona Halep, calificată în finală la Roland Garros, a declarat, joi, după victoria din semifinale cu Karolina Pliskova că speră să joace mai bine în ultimul act şi să câştige titlul în al doilea turneu de Mare Şlem al anului.

Finalista se va alege cu 1.060.000 euro şi 1.300 de puncte WTA, iar câştigătoarea va fi recompensată cu 2.100.000 euro şi 2.000 de puncte WTA.

'E plăcut să fiu din nou în finală, sper că voi juca mai bine de data aceasta şi voi câştiga. Voi juca împotriva unei adversare tinere, este o mare provocare şi va fi extraordinar să joc din nou aici pe (terenul) Chatrier'', a spus Halep, citată de site-ul oficial al turneului.

Halep a mai jucat o finală la Roland Garros, în 2014, când a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7, 6-4.

'Este un sentiment extraordinar, sunt foarte fericită. Am avut un meci greu ieri, dar acum îmi pasă doar de ziua de azi. Karolina este o jucătoare bună şi asta a făcut să fie un meci dificil'', a declarat Halep, pe teren, imediat după meci.

Site-ul oficial al turneului remarcă faptul că Simona Halep este aproape de o dublă extraordinară, primul său titlu de Mare Şlem, care i-ar aduce, totodată, poziţia de lider în clasamentul WTA.

În semifinala cu Pliskova, numărul trei mondial, Halep a făcut o ''demonstraţie de strălucire, de atletism rar şi de rezolvări fără de sfârşit''.