Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Actualitate

Siegfried Mureșan: Populația activă a scăzut cu un milion; Guvernul nu a creat locuri de muncă

Autor: | | 0 Comentarii

Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că populația activă ocupată a scăzut, în ultimii cinci ani, cu un milion de persoane, de la 9,3 milioane de persoane în 2012, la 8,3 milioane în 2017, el adăugând că, dincolo de cauzele care țin de îmbătrânirea populației și sporul natural negativ, cei mai mulți sunt românii plecați la muncă în străinătate tocmai pentru că guvernul "nu a creat locuri de muncă pentru ei, așa cum a promis PSD".

"Mai ţineţi minte milionul de locuri de muncă promis în 2012 de Guvernul PSD condus de Victor Ponta? Iată rezultatul, la cinci ani de la promisiune: populaţia activă ocupată — care cuprinde, pe lângă salariaţi, şi pe patroni, liber-profesionişti şi agricultori — a scăzut cu un milion de persoane, de la 9,3 milioane de persoane în 2012, la 8,3 milioane de persoane în 2017, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, asta în timp ce numărul salariaţilor în economie a stagnat la 6,3 milioane de persoane. Unde au dispărut un milion de persoane din populaţia activă ocupată? Este simplu, dincolo de cauzele legate de îmbătrânirea populaţiei şi sporul natural negativ, care afectează fiecare economie, cei mai mulţi sunt românii plecaţi la muncă în străinătate tocmai pentru că Guvernul nu a creat locuri de muncă pentru ei, aşa cum, în mod mincinos, a promis PSD", afirmă Siegfried Mureşan, într-o declaraţie politică remisă luni Agerpres.

El spune că, în prezent, "între 150.000 şi 200.000 de români (...) părăsesc anual ţara în căutarea unui loc de muncă mai bun, pentru că au înţeles că PSD i-a minţit doar ca să câştige voturi şi că nu au de gând să se ţină de promisiunile făcute".

"Guvernul PSD — ALDE ne promite, iată, din nou, de data aceasta prin intermediul Comisiei Naţionale de Prognoză, că va crea un milion de noi locuri de muncă în cinci ani, până în 2021. Aceeaşi minciună ca acum cinci ani! Cum ştim că Guvernul PSD — ALDE ne minte din nou? Pentru că acţionează în totală contradicţie cu această promisiune luând exact acele măsuri care descurajează crearea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea mediului de afaceri", afirmă Mureşan.

Eurodeputatul susţine, totodată, că actuala guvernare "a tăiat investiţiile publice şi schimbă cadrul fiscal de pe o zi pe alta, ceea ce sperie şi ţine departe potenţialii investitori, iar actualii investitori români şi străini trag semnale unul după altul şi avertizează guvernul că deciziile sale vor duce la stagnarea creşterii economice şi a creării de noi locuri de muncă".

"Nu putem avea locuri de muncă noi fără investiţii noi, dar Guvernul a redus investiţiile la un minim istoric şi asta ca să folosească banii pentru creşteri de salarii nesustenabile", conchide Mureşan.

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro