Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

HR

Service-urile auto din România vor să angajeze chinezi, pe care să-i plătească cu 250-800 de euro net

Autor: | | 1 Comentarii

Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) solicită intervenţia Ambasadei Chinei pentru a putea angaja cetăţeni chinezi, pe care ar urma să îi plătească cu sume între 250 şi 800 de euro net lunar, potrivit unui comunicat al Asociaţiei, citat de Agerpres.

Reprezentanţii ASSAI susţin că industria de reparaţii auto din România se confruntă de peste cinci ani cu un deficit în creştere de forţă de muncă pregătită în acest domeniu. Numărul în creştere de înmatriculări auto din România presupune şi asigurarea unui număr suficient de angajaţi calificaţi în acest domeniu care să presteze activităţile specifice de reparare şi întreţinere a parcului auto naţional, spun ei.

"România are în prezent un parc auto de peste 7,5 milioane de autovehicule, cu o vârstă medie de 14 ani, iar aceste autovehicule vechi sunt puternic uzate tehnic din cauza unei infrastructuri primitive, aşa cum este cea românească, şi au nevoie de intervenţii dese în service. Opt din zece service-uri auto din România lucrează sub capacitatea proiectată din cauza lipsei de personal calificat", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în multe situaţii, salariile solicitate depăşesc posibilităţile patronilor de service.

"Angajaţii cu experienţă au ajuns să şantajeze efectiv patronii de service-uri, profitând de lipsa de forţă de muncă pregătită în acest domeniu şi nu acceptă salarii sub 1.000 - 1.400 de euro net. Este dificil să asiguri unui angajat un astfel de salariu lună de lună, în condiţii de instabilitate şi lipsa de predictibilitate legislativă şi fiscală, aşa cum se prezintă mediul de afaceri românesc. În astfel de situaţii, în relaţia dintre angajat şi angajator, mecanismele de cerere şi oferta eşuează, pentru că apar dezechilibre între pretenţiile angajaţilor şi posibilităţile angajatorului', a declarat Cristian Muntean, preşedinte ASSAI, citat în comunicat.

Angajaţii calificaţi aleg să plece şi să muncească pe bani mai mulţi în ţări precum Olanda, Anglia, Irlanda, Italia, iar lipsa de implicare a instituţiilor cu rol de control în acest domeniu şi în special fiscal stimulează dezvoltarea activităţilor fără autorizaţie în acest domeniu, susţine ASSAI.

"O parte dintre angajaţii cu experienţă îşi încropesc un atelier clandestin şi fără autorizaţie în curtea casei, ştiind că nu vor fi niciodată deranjaţi de către instituţiile cu rol de control, care verifică exclusiv firmele autorizate, fără a le trece pragul celor care fac evaziune fiscală şi lucrează fără niciun fel de autorizaţii. Pentru mai mult de 10.000 de ateliere clandestine, România a devenit un paradis fiscal şi legislativ", a mai spus Asociaţia.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Click

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Stirile Tvr.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.