El a catalogat acest lucru ca fiind 'un rezultat fenomenal', în condiţiile în care, la începutul anilor 2000, rata de succes a concilierii se situa între 20-25%.

”Soluţionarea conflictelor colective de muncă este una dintre problemele prioritare ale ministerului, întrucât un conflict colectiv de muncă nu se limitează niciodată la entitatea în care s-a declanşat. Întotdeauna, într-un fel sau altul, un conflict colectiv de muncă are repercusiuni şi în aval şi în amonte şi pe orizontală vizavi de furnizori, parteneri, poate genera probleme economice departe pe lanţul respectiv, nu numai în unitatea respectivă. Ca atare, interesul statului în soluţionarea unui conflict colectiv de muncă este majoră. În Legea 168 privind soluţionarea conflictelor colective de muncă era prevăzută procedura obligatorie de consiliere. Deci, indiferent de natura conflictului colectiv, înainte ca acesta să degenereze în grevă, el era supus unei concilieri obligatorii”, a spus Mesaroş.

Potrivit acestuia, problemele întâmpinate sunt generate de faptul că angajaţii inspectoratelor teritoriale de muncă nu au pregătirea specifică realizării acestei munci, deci rata de succes a acestei activităţi nu a fost una foarte ridicată. ”Problemele noastre tehnice sau sistemice sunt generate în mare măsură şi de faptul că această conciliere se face prin intermediul angajaţilor statului în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă şi care, de multe ori, nu au o pregătire specifică sau o calificare corespunzătoare. Oameni care cunosc legislaţia muncii, dar abilităţile de conciliere, de mediere, nu au fost dezvoltate în mod special. Ca atare, şi rata de succes a unei concilieri nu a fost una foarte ridicată”, a explicat Mesaroş.

În consecinţă, după apariţia Legii medierii, mulţi dintre consiliatorii inspectoratelor teritoriale de muncă au făcut cursuri de mediere. ”După apariţia Legii medierii, foarte mulţi dintre consiliatorii inspectoratelor teritoriale de muncă, pe banii lor, fără ajutorul statului, au făcut cursuri de mediere şi s-a reflectat pozitiv în rezultatele concilierii. Dacă am avut o rată de succes a concilierii de 20-25% la începutul anilor 2000, în ultimii ani rata de succes a concilierii depăşeşte 50%, ceea ce socotim că este un rezultat fenomenal. În Franţa, rezultatul medierii conflictelor colective de muncă se situează undeva la 1%”, a mai afirmat oficialul Ministerului Muncii. (Sursa: Agerpres)