'Pe ansamblu, economia mondială este mai slabă decât preconizam în urmă cu şase luni', a declarat Christine Lagarde, într-un discurs ţinut la Universitatea Georgetown.

'Doar o relansare modestă este întrevăzută pentru 2015 în condiţiile în care prognoza de creştere potenţială a fost redusă', a adăugat Lagarde.

FMI va da publicităţii săptămâna viitoare noile sale perspective economice mondiale. Conform celor mai recente estimări ale Fondului, datând din luna iulie, economia mondială ar urma să crească cu 3,4% în acest an şi cu 4% în 2015.

Lagarde a cerut decidenţilor să facă mai mult pentru a stimula creşterea economică şi a crea locuri de muncă, inclusiv reformarea pieţei muncii şi investiţii în infrastructură. 'Sarcina noastră principală este să ajutăm economia globală să treacă într-o viteză superioară şi să depăşească ceea ce a fost până acum o relansare dezamăgitoare…Asta înseamnă un mix de politici curajoase care să injecteze un nou elan prin care să fie depăşită această creştere 'mediocră' care ameninţă viitorul', a subliniat directorul general al FMI.

În cazul României, Fondul Monetar Internaţional estima în luna aprilie că în acest an România va înregistra o creştere economică de 2,2%, urmată de un avans de 2,5% în 2015.

SURSA: Agerpres