Jan Ptacek îl urmează în acest post pe Thomas Dubruel, care preia funcţia de director general adjunct al Renault MAIS (filiala de distribuţie a Grupului Renault din Turcia).

În vârstă de 44 de ani, de naţionalitate cehă, Ptacek are o experienţă de două decenii în cadrul Grupului Renault, ocupând în primii ani de carieră funcţii în marketing şi managementul reţelei comerciale din Republica Cehă şi apoi din Franţa.

În 2003 a preluat funcţia de director de Marketing al mărcii Dacia, coordonând, în acea perioadă, lansarea modelului Logan. La sfârşitul anului 2004 s-a întoars la Paris, în cadrul Direcţiei de Strategie şi Marketing a Grupului. În calitate de director al Gamei Comerciale Entry a avut, timp de patru ani, responsabilitatea strategiei de marketing a gamei Entry şi a mărcii Dacia.

În 2008 a fost numit director de Marketing al mărcii Renault pentru Rusia şi regiunea Eurasia. La sfârşitul anului 2012 a devenit director general al filialei comerciale Renault din Ucraina.Ş „Am petrecut o parte fascinantă a carierei mele lucrând la acest proiect frumos care se numeşte Dacia. Sunt nerăbdător să revin la Bucureşti şi să continui aceste eforturi alături de echipele din România”, a declarat Jan Ptacek, director general Renault Commercial Roumanie.