Persoanele cu SIDA nu mai primesc pensie de invaliditate, conform prevederilor din proiectul prezentat săptămâna trecută. Pensia de invaliditate se acordă, la acest moment, persoanelor cu SIDA, dar și celor care suferă de cancer și schizofrenie, scrie libertatea.ro.

De asemenea, în proiectul Legii pensiilor nu mai este nici prevederea că elevii, studenții și ucenicii care și-au pierdut capacitatea de muncă în timpul practicii primesc pensie de invaliditate.

Mai mult, pentru a primi pensie de invaliditate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții: nu au împlinit vârsta de pensionare, au contribuit cel puțin 15 ani la sistemul de pensii și și-au pierdut cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.

Condiția de a contribui cel puțin 15 ani în sistemul de pensii nu exista până în prezent. Acest lucru înseamnă că, dacă suferi un accident de muncă la 10 ani după angajare și ai rămas în incapacitate de muncă, statul nu îți va mai acorda pensie de invaliditate, arată libertatea.ro.

Pe de altă parte, statul va acorda în continuare pensii celor care au fost răniți în Revoluția din 1989 și nu mai pot lucra.

Pensionarii cu gradul I de invaliditate au dreptul și la o indemnizație de însoțitor, în valoare de 50% din salariul minim brut. În prezent, salariul minim brut este de 1.900 de lei, indemnizația de însoțitor ar fi de 950 de lei. Anterior, cuantumul indemnizației de însoțitor era de 80% din punctul de pensie.

Proiectul Legii pensiilor este în dezbatere publică, așa că poate suferi modificări.