"Părerea mea este că sunt foarte abuzivi. Direcţia Generală Antifraudă este un fel de Gardă Financiară mult mai mare, mult mai abuzivă, mult mai costisitoare, adică un organ care face exact ceea ce am încercat eu să desfiinţez în conduita Gărzii Financiare atunci când am fost la ANAF, respectiv conduita abuzivă. Uitaţi-vă câte procese sunt în instanţă! Uitaţi-vă câte se pierd din aceste procese în instanţă!", a spus Sebastian Bodu, la o conferinţă despre impactul fiscalităţii asupra mediului de afaceri.

El a subliniat că este un punct de vedere personal şi că altcineva ar putea aprecia că este bine că avem un astfel de "megaorgan, de 5.000 de inspectori, plătiţi cu câte 1.000 de euro în medie fiecare" şi care dă amenzi la buticari.

Potrivit lui Bodu, nici directorii din ANAF nu doresc existenţa Direcţiei Antifraudă. "Acum vreo şase luni am avut o treabă la cineva din ANAF şi, când am ieşit din cabinet pe hol, la parter, dacă ştiţi, în spate, este o masă mare, veche şi erau vreo 10 directori din ANAF. Aveau un fel de şedinţă ad-hoc. Ne-am bucurat că ne-am văzut unii cu ceilalţi şi i-am întrebat cum văd ei lucrurile, cum a evoluat ANAF-ul. Ei mă întreabă: 'Dar cum vedeţi dumneavoastră, din afară?' Eu le zic: 'Dacă ar fi după mine, aş desfiinţa Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală'. La care ei, în cor: 'Şi noi'", a afirmat Bodu. AGERPRES