Când un manager alege să muncească în altă țară, regula este că familia lui îl urmează. Printre altele, mutarea înseamnă și o nouă școală pentru copii. „Am două fete, de 17 și 13 ani, și un băiat de 10 ani. Sunt înscriși la Școala Americană“, spune Pascal Prigent, francezul care a preluat, la începutul acestui an, șefia companiei farmaceutice GSK România. „Când copiii au început școala, noi locuiam în SUA. Apoi ne-am mutat în Chile, în Franța, iar acum în România. Și am decis să îi ținem în același sistem educațional, pentru a nu face schimbarea și mai dificilă pentru ei. Este o școală bună și noi locuim în zonă“, explică el alegerea făcută. Copiii beneficiază astfel de continuitatea studiilor în același sistem, iar diplomele lor sunt recunoscute de toate marile universități europene, dar și de cele din America de Nord.
Școlile private cu predare în limbi străine sunt, așadar, cele care școlarizează copiii străinilor ce lucrează temporar în țara noastră, la un preț, evident, pe măsură. Dacă în București opțiunile sunt numeroase, în alte orașe din țară este mai dificil să găsești o școală potrivită. Dar variante există. La Brașov, copiii pot fi înscriși la Greater Grace International School, iar la Constanța, la International Computer High School. La Cluj, cea mai căutată este probabil Școala Internațională. „Primim tot mai multe cereri de înscriere din partea expaților, în special de la angajați și manageri ai companiilor multinaționale, care și-au deschis filiale în oraș sau în apropierea Clujului, și de la sportivi străini care activează la cluburi locale, mai ales la echipe de fotbal și baschet“, spune Anca Rusu, director de marketing. Și cum tot județul a devenit un adevărat pol al investițiilor străine din vestul țării, numărul expaților care lucrează în zonă crește continuu. Dar lista nu se încheie cu ei. Reprezentanta școlii adaugă că mai există o categorie de elevi, proveniți din familiile de români care se întorc în țară după mai mulți ani petrecuți în străinătate. „Avem cazuri în care părinții locuiesc la Târgu Mureș, Oradea sau chiar în București, iar copiii locuiesc la Cluj, în gazdă la alte familii, pentru a putea frecventa școala noastră“, explică Anca Rusu. La grădinița și școala instituției sunt înscriși, în prezent, 285 de copii, iar 15% din ei sunt străini, din 18 țări.
O școală și cinci continente, 710 elevi  de 50 de naționalități

În București, printre școlile care atrag cei mai mulți elevi străini sunt British School of Bucharest, Liceul Francez „Anna de Noailles“, Little London sau Școala Americană Internațională (AISB). La aceasta din urmă, sunt înscriși circa 710 elevi de 50 de naționalități. Conform directorului de înscrieri, Lynn Wells, românii reprezintă circa 25% din totalul elevilor, nord-americanii, 16%, israelienii, 11%, germanii și coreenii, câte 5%, restul fiind elevi provenind din țări europene, din Asia, Orientul Mijlociu, Australia, America Centrală. Prin urmare, trei sferturi din elevii AISB vin din afara țării, fiind relocați împreună cu părinții lor, angajați ai ambasadelor sau ai corporațiilor multinaționale. „Din perspectiva expaților, AISB oferă avantajul de a fi parte dintr-un sistem de școli internaționale prezente în toată lumea, astfel încât părinții, ale căror profesii au prin natura lor o mobilitate ridicată, pot să le ofere copiilor continuitate în educație, oriunde este prezentă o astfel de școală“, explică Wells.
Școli exclusiviste, tarife pe măsură
Pe de altă parte, și părinții români care vor să-și îndrepte copiii spre universitățile din afara țării preferă să-i obișnuiască de mici cu sistemul educațional occidental, majorându-le astfel semnificativ șansele de admitere. „Pentru toți elevii, dar mai ales pentru elevii străini, faptul că nu este nevoie să-și echivaleze diplomele reprezintă un avantaj evident, pe lângă calitatea educației de care beneficiază și care se situează, cu adevărat, la standarde internaționale“, confirmă Anca Rusu.
Și tarifele sunt, evident, în linie cu standardele impuse de fiecare școală, variind în funcție de dotările și competențele fiecărei instituții. De exemplu, un părinte trebuie să plătească peste 18.000 de euro pentru a-și trimite copilul în clasa a VI-a la Școala Americană. Spre comparație, un student de la Facultatea de Drept a Universității Nicolae Titulescu din București va plăti, pentru toți cei patru ani, de zece ori mai puțin, adică doar 1.800 de euro.
Înscrierile au crescut deja cu 22% pentru următorul an școlar. Preconizăm că numărul final de copii înscriși în toamnă va fi de aproximativ 400.
Anca Rusu, Școala Internațională Cluj