Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 a scăzut la 10,5% la 31 martie 2017, de la 10,73% la sfârşitul lui decembrie 2015. UniCredit a precizat că vrea să-şi menţină indicele de adecvare a capitalului la aproximativ 10% anul acesta. 

Jean Pierre Mustier a dat asigurări că va colabora cu Consiliul de Administraţie şi conducerea UniCredit şi va prezenta un plan strategic pentru banca italiană. 

După anunţarea numirii lui Jean-Pierre Mustier, acţiunile UniCredit au urcat cu 2,3% la Bursa de la Milano. Desemnarea lui Mustier pune capăt unei perioade de incertitudine care a început luna trecută, când Federico Ghizzoni şi-a anunţat demisia. 

În vârstă de 55 de ani, Jean-Pierre Mustier a condus diviziile de investment banking ale Societe Generale şi UniCredit, iar în prezent este partener la fondul de investiţii Tikehau Capital. El va prelua oficial funcţia de director general al UniCredit în 12 iulie. 

În 2009, Jean-Pierre Mustier a părăsit Societe Generale, după ce Autoritatea de supraveghere a pieţei financiare franceze l-a acuzat de insider trading. Mustier a fost amendat cu 100.000 de euro pentru că a vândut acţiuni cu puţin timp înainte ca pieţele financiare mondiale să se prăbuşească pe fondul intensificării crizei financiare din vara lui 2007. 

Numirea lui Jean-Pierre Mustier va fi evaluată de Banca Centrală Europeană, conform actualelor reglementări. 

Francezul Jean-Pierre Mustier preia conducerea UniCredit într-un moment în care acţiunile băncii italiene au scăzut cu aproximativ o treime după ce Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. La nivel general, sectorul bancar italian este perceput ca fiind unul fragil din cauza creditelor neperformante în valoare de 360 miliarde de euro aflate în portofoliile băncilor din peninsulă. 

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac. AGERPRES