Friesland Foods România are un nou director general în persoana lui Ian Gearing, care se va alătura echipei din România începând cu data de 1 septembrie 2008. Biroul său va fi situat în Cluj-Napoca, la sediul central al companiei.

Ian Gearing face parte din echipa Friesland Foods de peste 10 ani. Timp de 5 ani a ocupat poziţia de director general al Friesland Foods Malaezia si alti 5 ani pe aceeaşi pozitie în Tailanda. Londonez la origine, Ian Gearing are ca specializare academică Marketingul Internaţional.

Înainte de a se alătura grupului Friesland Foods, Ian Gearing a activat mai bine de 25 de ani în domeniul producţiei şi distribuţiei de vinuri şi băuturi alcoolice în Europa continentală (Belgia, Olanda şi în principal Germania).

Friesland Foods România oferă o gamă de produse, de la lapte, iaurturi, şi smântână la brânzeturi speciale, îngheţată şi deserturi. Mărcile prin care compania este prezentă în România sunt: Milli, Oke, Dots şi Completa. Pe lângă brandurile internaţionale deţinute de grup, filiala din România deţine şi brandurile Napolact şi Napoca.

Data: 17 iunie 2008

Sursa: Friesland Foods