Ce este mai enigmatic, ce este mai ascuns omului de rând, ca mine și ca tine, cel care citești aceste rânduri, ca mintea unuia care a făcut la viața lui foarte mulţi bani?
Un miliardar ca Soros, cunoscut ca fiind un geniu al ingineriilor financiare, nu este foarte demn de admirație, ținând cont că se spune că manipulează piețe financiare ca să dea tunuri. La fel, nici un milionar român, oricare ar fi el, nu ştiu să fie privit cu admiraţie de către opinia publică, pentru că întotdeauna va plana asupra lui suspiciunea că a făcut acei bani prin furt, minciună și fraudă.
Și acum, îmi voi permite să extrag din cartea mai sus amintită o frază la care merită să reflecte toți cei care, dintr-un motiv sau altul, au o ură pentru bogați:
“Adesea, săracii privesc către cei bogați cu resentiment, invidie și gelozie. Ori îți șoptesc: “ Ce norocoși sunt ”  sau bombăne în barbă: “Bogații ăștia ticăloși .” Trebuie să înțelegeți că dacă îi percepeți pe cei bogați ca fiind răi sub orice formă, iar dumneavoastră doriți să fiți o persioană bună, nu veți fi niciodată bogat. Este imposibil. Cum puteți fi ceva ce disprețuiți?”
Cei mai mulți dintre cei care urăsc milionarii își doresc să ajungă bogați la rândul lor, însă este imposibil să se întâmple acest lucru atunci când mentalitatea și întregul sistem de gândire este cel al unui sărac.
Probabil că primul pas înspre a deveni bogat este acela de a-ți schimba mentalitatea și optica față de bogăție și de cei care o dețin. E adevărat și trebuie să recunosc faptul că ideea suportă foarte multe nuanțe.
Așadar, un sfat cât se poate de practic înainte să vă apucați să faceți bani adevărați: Nu-i invidiați, în mod automat, pe cei bogați. Este nevoie de discernământ!