Numărul aeronavelor va fi redus cu 25 în perioada noiembrie 2017-martie 2018 şi cu zece din aprilie 2018, pentru a scădea riscul anulării de noi zboruri. În prezent compania irlandeză foloseşte 400 de avioane. 

În urma acestor modificări, traficul anual va fi redus la 129 de milioane de pasageri, faţă de 131 de milioane previzionat anterior. 

Luna aceasta, Ryanair a anunţat că anulează 2.100 de zboruri până la sfârşitul lunii octombrie, dintr-un total de 103.000 curse aeriene. Compania irlandeză a dat asigurări că toţi cei 315.000 de clienţi au primit, luni, 18 septembrie, un email de notificare prin care au fost informaţi asupra schimbărilor zborurilor lor, respectiv cu soluţii de zboruri alternative oferite sau rambursări ale costului biletelor, precum şi informaţii privind drepturile pasagerilor, prevăzute în legea EU261 cu privire la modificările de acest tip. Costul acestor anulări este estimat la 25 de milioane de euro. 

În 23 septembrie a fost anulat zborul Roma-Bucureşti şi retur, în 24 septembrie cursa aeriană Bologna-Bucureşti şi retur, iar în primele patru duminici din luna octombrie sunt anulate zborurile Milano-Bucureşti şi retur. Alte curse aeriene sunt din Dublin, Londra, Barcelona, Lisabona, Madrid, Bergamo şi Porto. 

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. 

Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creştere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.
 AGERPRES