Câştigurile obţinute în urma privatizării ar trebui să ajungă la buget până la sfârşitul acestui an, prin intermediul dividendelor de la holdingul de stat Rosneftegaz, acţionar al Rosneft. 

"În cazul în care fondurile nu sosesc la timp, pur şi simplu vom lua fonduri de la Rosneft. Ei au numerar", au adăugat sursele. 

Separat, un purtător de cuvânt al Rosneft a anunţat că firma a cerut autorităţii anti-concurenţă din Rusia permisiunea de a achiziţiona până la 100% din Bashneft. 

În 10 octombrie, premierul rus Dmitri Medvedev a semnat decretul privind vânzarea unei participaţii de 50,075% în producătorul de ţiţei Bashneft către Rosneft, pentru 329,69 miliarde de ruble (5,28 miliarde de dolari). 

"Veniturile obţinute în urma tranzacţiei vor fi luate în calcul la formarea bazei de venituri a bugetului Rusiei pentru acest an. Decizia vânzării unei participaţii majoritare în Bashneft a fost luată în vederea consolidării fiscale şi a majorării veniturilor suplimentare", a declarat Medvedev. Acesta a adăugat că se aşteaptă ca o participaţie de 19,5% în Rosneft să fie vândută anul acesta. 

În programul său de privatizări pe 2016, Guvernul rus a inclus şi vânzarea unui pachet de 19,5% din acţiunile Rosneft, cel mai mare producător de petrol din lume în funcţie de volumul producţiei. În acelaşi program de privatizări era prevăzută şi vânzarea unui pachet majoritar de 50,075% din acţiunile Bashneft, începând chiar din luna septembrie, pentru a acoperi deficitul bugetar provocat de scăderea preţului la petrol şi de sancţiunile occidentale. 

Bashneft produce aproximativ 425.000 de barili pe zi, sau 4% din producţia naţională a Rusiei. Compania operează în peste 20 de regiuni din Rusia şi de peste hotare. 

Recent, Rusia a obţinut 52,2 miliarde de ruble din vânzarea unei participaţii de 10,9% în grupul minier Alrosa. Agerpres