Profitând de teama pe care virusul H1N1 o provoacă asupra locuitorilor, o mica firmă rusească s-a gândit să facă nişte bani, în oraşul rusesc Ekaterinburg.

 

Angajaţii firmei „Ural–C” au umplut căsuţele postale ale locuitorilor cu mesaje în care susţineau că au dezinfectat cu o substanţă specială care împiedică răspândirea virusului şi lăsau câte o chitanţă de 360 de ruble (8 euro), cu care beneficiarii „serviciului” inexistent erau rugaţi să meargă să plătească.

 

Firma nu era înregistrată ca prestatoare de servicii, iar chitanţele erau în alb, existând doar un număr de cont bancar în care se putea face plata. Mai mulţi locuitori şi-au dat seama că este vorba despre o înşelătorie, mai ales că nu există posibilitatea dezinfectării „preventive” a clădirilor, asa cum se prezenta în pliantul primit.

 

Ruşii sunt foarte speriaţi de existenţa acestui virus, în mare parte din cauza „bombardamentului” cu informaţii din media. Cu toate acestea, doar 380 de persoane au fost infectate cu H1N1 şi există un singur caz fatal în Rusia.