Căutările venite de la utilizatori din afara României s-au majorat, per ansamblu, cu circa 25% în aceste două luni, însă cele venite din Marea Britanie sunt mult peste acest nivel de creştere. Spre comparație, pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creșteri se situează Germania (+33%), Franța (+26%), apoi Spania (+20%), respectiv Italia (+16%). Românii din Italia râmăn însă lideri în ceea ce privește volumul căutărilor.

Din punct de vedere a volumului de căutări, Marea Britanie se situează pe locul al doilea într-un clasament realizat pe primele șase luni ale acestui an. În ultimele 30 de zile, acesta și-a menținut poziția secundă, însă la o diferență foarte mică față de volumul căutărilor generate din Italia, deși numărul românilor stabiliți în Italia este net superior, potrivit datelor imobiliare.ro

La nivel de oraș însă, Londra a generat cele mai multe căutări de locuințe în prima jumătate din 2016 –  aproape cât Roma și Milano la un loc. Pe următoarele locuri se află Germania, unde locuitorii din Munchen sunt cei mai activi; Spania, unde Madridul este vârf de lance și Franța.

Ce fel de proprietăți vor românii din afara țării?

Cele mai multe căutări din afara țării (aproximativ 26,4% din total) au fost îndreptate asupra Bucureștiului și județului Ilfov, pe următoarele locuri situându-se județele aferente marilor orașe ale țării: Constanța (8,75%), Brașov (8,2%), Timiș (7,6%), Cluj (7,2%) și Iași (5,2%), potrivit datelor imobiliare.ro. Vizitatorii din Marea Britanie au fost concentrați pe aceleași județe, ordinea priorităților fiind însă ușor diferită: București-Ilfov (25%), Constanța (8,7%), Iași (7,9%), Brașov (7,8%), Cluj (6,5%) și Timiș (4,7%).

Pe tipuri de proprietăți, cei mai mulți dintre vizitatorii din Marea Britanie (circa 63%) sunt interesați de apartamente, 30% de vile, 5,5% de spații comerciale și 1,5% de terenuri. Ca preț, 95,4% dintre căutătorii de apartamente ar vrea o proprietate de până la 60.000 de euro, în vreme ce 3,6% ar putea plăti între 60.000 și 80.000 de euro și doar 1% și-ar permite o casă de peste 80.000 de euro.

Căutările din Italia, pe de altă parte, sunt împărțite astfel: 60,5% spre apartamente, 34% spre vile, 1,5% spre spații comerciale și 4% spre terenuri. Pe segmentul apartamentelor, 95,4% ar putea plăti până la 60.000 de euro, 3,2% s-ar încadra între 60.000 și 80.000 de euro, iar 1,4% ar putea depăși acest nivel.

În ceea ce privește utilizatorii din Germania, 46% își îndreaptă atenția spre apartamente, 30% spre vile, 19% spre spații comerciale și 5% spre terenuri. La capitolul apartamente, 95% ar avea un buget de până la 60.000 de euro, 3,4% s-ar încadra între 60.000 și 80.000 de euro și doar 1,6% ar putea trece de 80.000 de euro.

Vizitatorii din Spania, pe de altă parte, sunt interesați, în proporție de 58%, de apartamente, 30% de vile, 7% de spații comerciale și 5% de terenuri. Ca buget pentru un apartament, 96% ar avea până la 60.000 de euro, 3% ar dispune de 60.000-80.000 de euro și 1% ar putea depăși cea din urmă sumă.

Cât despre căutările din Franța, 78,2% sunt îndreptate spre apartamente, 10,2% spre vile, 10% spre spații comerciale și 1,6% spre terenuri. 98% dintre vizitatori și-ar permite să plătească până la 60.000 de euro pentru un apartament, în timp ce 1,4% s-ar încadra între 60.000 și 80.000 de euro și doar 0,6% ar avea un buget de peste 80.000 de euro.