"Ca număr de persoane care îşi cumpără vacanţele prin agenţii, Grecia rămâne pe primul loc, dar, ca volum şi cifră de vânzări, Turcia este cea mai vândută destinaţie pentru că în Turcia pachetele sunt mai scumpe, având în vedere că majoritatea hotelurilor sunt de 5 stele. Pe Grecia ai şi hoteluri de o stea şi de o stea jumate, şi două şi trei, pensiuni…ai de toate. Important este că, timp de două săptămâni, cât Grecia şi-a lămurit situaţia cu creditorii externi, nu s-a retras nimeni. E adevărat, ritmul de înscriere a scăzut, este normal, nu toţi înţeleg ce se întâmplă, văd câte ceva la televizor şi se sperie. Acum, vânzările şi-au revenit pentru Grecia', a spus Alin Burcea.

În ceea ce priveşte litoralul românesc, reprezentantul ANAT estimează că la finalul sezonului se vor contabiliza creşteri similare cu cele consemnate în sezonul din 2014.

"Pe litoralul românesc vindem mai bine decât anul trecut. Deşi nu am pornit prea bine, e creştere. Cred că va fi o creştere de o cifră a vânzărilor, de 2-5% faţă de anul trecut. 'Last-minute'-urile atrag în aceeaşi măsură ca şi anul trecut, dar importante pentru agenţii sunt 'early booking'-urile. Din păcate, muntele şi staţiunile balneo merg mai slab ca vânzări de pachete turistice în agenţii, dar ceva, ceva, tot se vinde', a adăugat Burcea.

SURSA: Agerpres